Primele 10.000 de doze de vaccin anti-Covid-19 vor ajunge în România vineri prin Vama Nădlac

Economica.net
24 12. 2020
injection_5722329_1920_23460800

Ora aproximativă de intrare în ţară a primelor doze de vaccinuri este 12:00.

Sâmbătă, vaccinurile vor ajunge la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva Covid-19. Ora aproximativă de sosire a vaccinurilor la Institutul Cantacuzino este 07:00.

Vaccinarea începe duminică în toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în luptă împotriva COVID-19.

Acestea sunt:
* Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” Bucureşti
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Braşov
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” Bucureşti, inclusiv secţia externă modulară Pipera
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Craiova
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi
* Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Ruşdea” Baia Mare
* Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava
* Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara, inclusiv secţia exterioară a acestui spital – secţia clinică de recuperare cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara.