Primele aeronave cu ajutoarele UE pentru sirienii afectați de cutremur au ajuns la Damasc

26 02. 2023
Cutremur Siria

Este vorba de primele ajutoare sosite pe cale aeriană şi conţin corturi şi echipamente de încălzire, a menţionat Comisia. Sunt programate şi alte astfel de transporturi aeriene către Damasc.

Conform agenției germane dpa, ajutoarele provin din depozite ale UE din Dubai şi din Brindisi, în Italia. Ele sunt destinate populaţiei siriene din zonele controlate de guvernul preşedintelui Bashar al-Assad, precum şi în zone care nu se află sub control guvernamental.

Comisia a precizat că vor ajunge în Siria, în total, de 420 de tone de materiale, din care 225 de tone, în valoare de 1,1 milioane de euro, vor proveni din stocuri ale UE mobilizate prin intermediul Capacităţii europene de răspuns umanitar, restul fiind oferit de 15 state membre, în urma activării Mecanismului de protecţie civilă al UE, pe 8 februarie.

Executivul european a amintit că UE a răspuns la seisme mobilizând asistenţă umanitară în valoare totală de 10 milioane de euro, între care 3,9 milioane sunt fonduri noi şi peste 6 milioane fonduri redirecţionate prin proiecte umanitare aflate în derulare.

Asistenţa umanitară a UE operează în Siria de 12 ani, contribuind la livrarea de ajutor pentru toate părţile, „pe baza principiilor umanitare de imparţialitate şi neutralitate”.

Comisia a mai menţionat că UE a alocat până acum circa 5,7 milioane de euro pentru asistenţă umanitară destinată oamenilor afectaţi de seisme în Turcia.