Primele tramvaie românești Autentic circulă de luni în Galați FOTO

Primele patru tramvaie, din seria celor opt achiziționate cu fonduri europene de către Primăria Galați, au intrat luni în circulație. Acestea sunt primele tramvaie noi din ultimii 40 de ani care circulă în orașul de pe Dunăre și reprezintă modelul Autentic, fabricat de Astra Vagoane Călători.
Ion Dobreanu - lun, 01 nov. 2021, 11:29
Primele tramvaie românești Autentic circulă de luni în Galați FOTO

„Pentru prima dată în ultimii 40 de ani gălățenii circulă cu tramvaie noi. Deocamdată vorbim de patru tramvaie din lotul celor opt cumpărate cu fonduri europene. Sunt tramvaie noi, cu toate dotările moderne, astfel încât gălățenii să se bucure de cele mai bune condiții de călătorie, de un transport civilizat și prietenos mediul, după ce am reușit anul acesta să punem în circulație și primele autobuze hibrid”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

tramvai autentic galati

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele opt tramvaie moderne sunt produse de către societatea ASTRA VAGOANE CĂLĂTORI S.A., după ce municipalitatea a obținut fonduri europene în acest scop, iar valoarea contractului de achiziție este de 44.680.000 de lei, fără TVA. Până acum au ajuns la Galați cinci tramvaie din lotul celor opt, restul urmând să sosească până la sfârșitul acestui an.

tramvai autentic galati

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Noile tramvaie, model ”Autentic”, au fiecare, o capacitate de 114 de pasageri, dintre care minimum 30 pe scaune, un consum de energie scăzut și grad înalt de fiabilitate. În plus, dispun de podea joasă cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități, precum și de un sistem pentru anunțuri vocale exterioare pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

tramvai autentic galati

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De asemenea, mijloacele de transport sunt prevăzute cu instalație de aer condiționat pentru pasageri și vatman, sisteme de numărare a călătorilor, echipamente audio-video, instalație pentru sistemul de ticketing, sisteme de informare a călătorilor, atât în interior, cât și în exterior.

Tramvaiele sunt concepute cu sisteme de siguranță care să nu permită plecarea din stații cu ușile deschise, dar și cu echipament pentru comanda automată a schimbării macazelor. Lungimea tramvaielor este de 19 de metri, iar lățimea de 2,4 metri. Acestea vor avea o durată de serviciu de 30 de ani. Un tramvai va parcurge aproximativ 60.000 km/an.

Primăria municipiului Galați a mai depus, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, o cerere de finanțare europeană pentru achiziția a 10 tramvaie noi. Valoarea proiectului este de peste 80 de milioane de lei, iar procedura de licitație este în derulare.

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, iar până pe 27 decembrie se vor înregistra precipitaţii în aproape......
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...