Primii bani pentru Autostrada Sibiu – Piteşti: CNAIR a achitat prima factură pentru secţiunea 1 Sibiu – Boiţa

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a achitat prima factură către austriecii de la Porr care construiesc secţiunea 1 Sibiu – Boiţa din cel mai important proiect rutier al României.
Anemona Andone - mar, 03 sept. 2019, 18:23
Primii bani pentru Autostrada Sibiu – Piteşti: CNAIR a achitat prima factură pentru secţiunea 1 Sibiu – Boiţa

Constructorul austriac Porr a emis la începutul lunii trecute prima factură aferentă contractului de proiectare şi execuţie a secţiunii 1 din Autostrada Sibiu – Piteşti.

În valoare de 4,68 milioane de lei, această factură a fost decontată pe 20 august, potrivit datelor din Registrul Operaţiunilor Generatoare de Obligaţii de Plată (ROGOP) al CNAIR.

Amintim că în aprilie 2019 a fost semnat contractul cu austriecii de la Porr pentru secţiunea 1. Ei au început deja activitatea de proiectare, potrivit unor imagini de pe viitorul şantier, surprinse în iulie de pasionaţii de infrastructură.

Secţiunea 1 Sibiu – Boiţa este deocamdată singurul tronson din Autostrada Sibiu – Piteşti care are constructor desemnat.

Până la jumătatea lunii septembrie, CNAIR ar uma să desemneze şi câştigătorul licitaţiei pentru secţiunea 5 Curtea de Argeş – Piteşti, potrivit surselor ECONOMICA.NET. Constructorul cu cele mai mari şanse este firma italiană Astaldi.

De asemenea, în cursa pentru secţiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeş au intrat 10 constructori.

În ce piveşte secţiunile 2 şi 3, CNAIR umează să contracteze servicii de foraje geotehnice, pentru a lansa ulterior licitaţii de proiectare şi execuţie.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 123 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României.

FOTO: Autostrada Sibiu – Piteşti, ţăruşi topografici pe lot 1 Sibiu – Boiţa (sursa: SB76UFO, membru forum API)

Te-ar mai putea interesa și
Taxe vamale: Industria germană face apel la SUA şi UE să „găsească soluţii”
Taxe vamale: Industria germană face apel la SUA şi UE să „găsească soluţii”
Industria germană a cerut UE şi SUA "să găsească rapid soluţii şi să evite o escaladare" după ameninţările de sâmbătă ale lui Trump de a impune taxe vamale de 30% pentru produsele......
Azerbaidjanul anunţă că va exporta gaz în Siria prin Turcia
Azerbaidjanul anunţă că va exporta gaz în Siria prin Turcia
Azerbaidjanul a anunţat sâmbătă că va exporta în curând gaz în Siria prin Turcia, cu prilejul unei vizite a preşedintelui ...
Ursula von der Leyen avertizează că Uniunea Europeană va reacționa, dacă SUA vor impune tarife vamale de 30% la importurile din blocul comunitar începând cu 1 august
Ursula von der Leyen avertizează că Uniunea Europeană va reacționa, dacă SUA vor impune tarife vamale de 30% la importurile ...
Uniunea Europeană este pregătită să facă paşii necesari pentru a-şi proteja interesele dacă SUA vor impune taxe vamale ...
Oficial BNR, despre cursul real de schimb: De multe ori, populația percepe cursul de schimb valutar diferit de economiști
Oficial BNR, despre cursul real de schimb: De multe ori, populația percepe cursul de schimb valutar diferit de economiști
Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), spune că populația percepe cursul de schimb ...