Primul aeroport făcut după Revoluţie: a fost desemnat constructorul terminalului de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov FOTO

Consiliul Judeţean Braşov a anunţat marţi câştigătorul licitaţiei pentru construirea terminalului de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov, primul din România realizat după Revoluţie. Dintre cei patru participanţi, a fost desemnată câştigătoare firma Construcţii Sibiu, cu o ofertă de 145,27 milioane de lei. Durata contractului este de 12 luni, dintre care trei luni de proiectare şi nouă luni pentru execuţie.
Economica.net - mie, 15 mai 2019, 10:12
Primul aeroport făcut după Revoluţie: a fost desemnat constructorul terminalului de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov FOTO

„Interes major al constructorilor pentru proiectarea şi construirea Terminalului de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov. După o competiţie acerbă, la care s-au înscris patru agenţi economici a căror departajare s-a făcut după criteriul „cel mai scăzut preţ ofertat”, licitaţia a fost adjudecată de SC Construcţii SA Sibiu. Această firmă execută în prezent şi contractul pentru proiectarea şi construirea celor nouă obiecte din cadrul Aeroportului”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Braşov.

În data de 18 decembrie 2018, Consiliul Judeţean Braşov a lansat licitaţia pentru realizarea obiectivului „Aeroportul Internaţional Brașov-Ghimbav Etapa a III-a – Proiectare și Execuție Lucrări de Construcții și Instalații Obiectul Terminal de Pasageri”.

Patru operatori economici au ofertat proiectarea şi execuţia Terminalului, a cărui valoare totală estimată a fost de 184.671.650 lei (inclusiv TVA). Este vorba despre SC PORR Construct SRL București, Asocierea BOG’ART SRL – SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA, SC Construcţii SA Sibiu şi KESZ Construcţii România SRL Cluj.

Verificarea documentaţiilor tehnice a reconfirmat faptul că toate cele patru firme au experienţa necesară pentru realizarea proiectării şi execuţiei Terminalului. În urma acestei etape de analiză, toţi ofertanţii au obţinut punctajul maxim, respectiv 25 de puncte. De menţionat este faptul că pentru atribuirea contractului, oferta tehnică poate cumula un maxim de 25 de puncte, restul de 75 de puncte fiind obţinut în urma ofertării financiare, respectiv preţul cel mai scăzut.

Ţinând cont că toţi ofertanţii au obţinut maximum de puncte după etapa de evaluare a ofertelor tehnice, câştigătorul a fost desemnat în urma analizei ofertei financiare, respectiv ofertarea la preţul cel mai scăzut. Astfel, comisia de licitaţie a desemnat câştigătoare firma SC Construcţii SA Sibiu şi a finalizat raportul procedurii care a fost avizat necondiţionat de către ANAP, în data de 13 mai 2019.

Conform procedurilor de achiziţie publică ofertanţii au termen de contestaţie de zece zile, respectiv până în 23 mai. Însă, având în vedere faptul că departajarea participanţilor la licitaţie s-a făcut exclusiv luând în considerare preţul cel mai scăzut şi că întreaga procedură a fost monitorizată şi verificată de ANAP, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, are convingerea că nu există motive pertinente de contestare a rezultatului.

Valoarea propunerii financiare ofertate de SC Construcţii SA Sibiu a fost de 145.275.491,42 lei (inclusiv TVA), din care proiectul tehnic înseamnă 4.912.697,77 lei, iar execuţia Terminalului totalizează 140.362.793,65 lei. Conform contractului, termenul pentru realizarea documetanţiilor de proiectare este de 3 luni, iar durata de execuţie a lucrării este de 9 luni.

Proiectarea are ca scop realizarea unui terminal care să confere unicitate şi reprezentativitate Braşovului prin elementele arhitecturale şi închiderile faţadelor construcţiei, ţinând cont în mod obligatoriu de avizele obţinute de la instituţiile cu responsabilităţi în domeniu.

Planurile Terminalului de pasageri relevă o suprafață desfășurată de 11.780 mp (subsol, parter, etaj), la care se adaugă o suprafață de 510 mp, reprezentând terase construite deschise și acoperite în afara perimetrului construit.

Teminalul va fi dotat atât cu echipamentele necesare asigurării fluxului de transport şi bagaje (ascensoare, scări rulante, benzi transportoare), cât şi cu echipamente moderne de securitate, la standardele solicitate de către instituţiile statului care le vor opera: SRI, Poliţia de Frontieră, Vama.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora acesta va reuşi să pună rapid capăt războiului ruso-ucrainean, deşi......
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de legătură între SUA și UE
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de ...
Cu un zâmbet satisfăcut şi strângeri de mâini ferme, premierul conservator ungar Viktor Orban, adesea izolat printre ...
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Numărul de turişti români care au vizitat Antalya (Turcia) în 2024 a crescut cu 29% faţă de anul precedent, până ...
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar valoarea ...