Primul caz de Ebola contractat în Statele Unite

Economica.net
13 10. 2014
ebola0608_640_340_100_41637800

‘Testele efectuate sâmbătă arată că asistenta de la Texas Presbyterian Hospital s-a molipsit de Ebola’, a anunţat Centrul american pentru controlul şi prevenirea maladiilor (CDC) într-un comunicat.

Bolnava, care a fost izolată, a făcut parte din echipa care l-a îngrijit pe Thomas Eric Duncan, decedat pe 4 octombrie.

Această ‘veste este îngrijorătoare pentru pacientă, familia sa, colegi şi oraşul Dallas’, continuă documentul citat, adăugând că CDC şi serviciile de sănătate din Texas ‘rămân încrezătoare în faptul că răspândirea infecţiei poate fi evitată cu măsuri medicale publice adecvate’.

O persoană care a fost în contact cu pacienta a fost identificată şi se află sub supraveghere, precizează comunicatul.

În cursul zilei de duminică, autorităţile sanitare au făcut cunoscut că a fost detectat un caz, însă nu confirmat, şi a atribuit prima contaminare cu Ebola din Statele Unite unei încălcări a protocolului privind îngrijirea.

Spitalul a insistat asupra faptului că pacienta, care cerut confidenţialitate totală în legătură cu identitatea sa, a purtat echipament (mască, mănuşi, haine de protecţie) recomandată de CDC.

Febra hemoragică Ebola a provocat moartea a 4.033 de persoane din totalul de 7.399 de cazuri înregistrate oficial în şapte ţări (Sierra Leone, Guineea, Liberia,, Nigeria, Senegal, Spania şi Statele Unite), potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, publicat pe 8 octombrie.