Primul centru modern de control al traficului feroviar din România a fost pus în funcţiune la Arad

Economica.net
02 09. 2016
centru_de_management_al_traficului_feroviar_01_23819200

Acest centru de control al traficului de ultimă generaţie a devenit operaţional joi, făcând din staţia Arad una dintre cele mai mari şi mai performante staţii feroviare din sud-estul Europei, precizează un comunicat al Alstom România.

Cu peste 140 de macazuri, Arad este un centru feroviar foarte important pe culoarul Rin-Dunăre (Coridorul IV pan-european). Centrul de control Iconis instalat la Arad integrează două soluţii Alstom – sistemul de management al traficului (TMS) şi sistemul integrat de diagnoză şi suport (IDSS).

Managementul rutelor trenurilor se face acum automatizat, pentru un trafic feroviar mai sigur şi mai eficient, iar capacitatea traficului creşte cu cel puţin 25%.

În luna martie 2012, consorţiul format din cinci companii şi coordonat de Alstom a început reabilitarea completă a tronsonului Frontieră – Curtici – Arad – Km 614, cu o lungime de 41,185 km de linie dublă de cale ferată. Contractul a inclus lucrări complexe de reabilitare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare, lucrări de instalaţii de electrificare, semnalizări şi telecomunicaţii, inclusiv GSM-R, precum şi construcţii civile. Compania Alstom a fost direct responsabilă de proiectarea şi implementarea tuturor lucrărilor legate de centrul de control al traficului, sistemul european de semnalizare feroviară ERTMS Nivelul 2, centralizarea electronică, sistemele de informare a pasagerilor li modernizarea sistemului de electrificare a căii ferate prin substaţii de tracţiune electrică.

‘Compania Alstom este onorată să contribuie la modernizarea sistemului feroviar naţional prin tehnologii inovatoare, aşa cum este acest centru de management şi control al traficului instalat la Arad, în premieră absolută pentru România. Un al doilea astfel de centru se află în prezent în construcţie la Simeria, urmând ca aceste două centre, împreună, să poată gestiona traficul feroviar de la graniţa cu Ungaria şi până la Sighişoara, respectiv peste 350 de km de cale ferată dublă, cu peste 30 de staţii’, a afirmat Gabriel Stanciu, director general Alstom pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova.

Sistemul integrat de diagnostic (IDSS) realizează monitorizarea echipamentului prin colectarea şi gestionarea, de la un singur punct de lucru, a tuturor informa?iilor din orice sursă de pe teritoriul controlat de TMS. IDSS furnizează, de asemenea, sistemele de securitate (alarmă în caz de incendiu sau intruziuni).

Acest proiect de pionierat a inclus echiparea liniei de cale ferată cu sistemul de semnalizare şi control ETCS de nivelul 2. Tronsonul Frontieră – Curtici – Arad – Km. 614 devine astfel una dintre primele linii feroviare convenţionale din lume echipate cu acest sistem modern de semnalizare feroviară.

Compania Alstom este prezentă în România de peste 20 de ani şi are în prezent circa 500 de angajaţi permanenţi. Compania are în derulare şase proiecte de reabilitare a infrastructurii feroviare, în diverse faze de implementare, precum şi mentenanţa trenurilor metroului bucureştean.

Cu sediul central în Franţa, Alstom este o companie prezentă în peste 60 de ţări şi are 31.000 de angajaţi. În anul fiscal 2015-2016, Alsyom a înregistrat vânzări de 6,9 miliarde euro şi comenzi în valoare de 10,6 miliarde euro.