Primul eșec al liberalizării pieței de gaze pentru casnici: clienții AIK Energy sunt preluați de Premier, ca furnizare de ultimă instanță

24 11. 2020
aik_energy_15387900

La un moment dat, AIK Energy, care era unul dintre cei mai mari importatori de gaze din țară, avea cea mai bună ofertă de gaze pentru clienții casnici în regim conciurențial, dar acum și-a anunțat clienții că nu mai poate onora contractele de furnizare. Potrivit publicației Focus Energetic, AIK și-a notificat clienții că sunt transferați, în regim de furnizare de ultimă instanță, la Prermier Energy. Focus Energetic a publicat și notificarea, din care cităm mai jos.

Iată ce a transmis AIK clienților, în data de 24 noiembrie

“Vă informăm că începând cu data de 18.11.2020, pe fondul unor limitări de ordin tehnic și logistic intervenite în activitatea subscrisei, ați fost preluat automat de furnizorul de ultimă instanță desemnat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, în condițiile legii, astfel încât alimentarea cu gaze naturale să nu fie afectată de neajunsurile limitărilor menționate.

În concret, furnizarea gazelor naturale este prestată de către un nou furnizor

– Premier Energy – iar activitatea de furnizare a gazelor naturale către locul dumneavoastră de consum va avea loc în continuare fiind efectuată fără întrerupere, cu respectarea contractului-cadru de furnizare a gazelor naturale în regim de ultimă instanță și fără a fi necesară încheierea în acest sens a unui nou contract cu furnizorul de ultimă instanță desemnat.

Tot în acest sens, menționăm că, în condițiile date, beneficiați de un tarif reglementat, prețul gazelor fiind stabilit de furnizorul de ultimă instanță potrivit formulei legale”.

Premier este unul dintre cei cinci FUI de gaze desemnat recent de ANRE în contextul liberalizării pieței, tocmai pentru a se asigura că există soluții pentru clienții care ajung în această situație. Potrivit ofertei de FUI a Premier, prețul final de furnizare în regim de FUI pentru (de exemplu) zona de rețea a Distrigaz Sud Rețele (Engie) unde intră și Bucureștiul, este de 106,23 lei/MWh, ceee ce, interesant, este un preț similar cu cel din ofertele vechi și atractive ale AIK cu care acest furnizor a luat clienții, în condițiile în care prețul de FUI al Premier a intrat în vigoare după ceva vreme.

Asta înseamnă că, cel puțin pentru moment, clienții preluați de Premier de la AIK nu vor simți o creștere a facturii, dar ei trebuie să schimbe și acest furnizor, cu un altul concurențial, pentru că nu pot rămâne la nesfârșit alimentați în regim de ultimă instanță. Sau pot alege o ofertă concurențială, nu de FUI, a Premier. Vom reveni cu detalii zilele următoare.

Anterior acestei situații, activitatea AIK Energy a fost suspendată pe mai multe platforme de tranzacționare cu energie electrică ale Operatorului Pieței de Energie și Gaze de la București.

 AIK Energy era unul dintre furnizorii e energie electrică și gaze cu cele mai bune oferte pentru populație. Compania a cumpărat mai cunoscuta Valahia Gaz (la acea vreme) toamna trecută, în condițiile în care Valahia Gaz fusese unul dintre cei mai mare importatori de gaze pe piața românească în 2019.

Problemele AIK sunt mai vechi, potrivit unei relatări mai vechi a Profit.ro. Transgaz a suspendat în septembrie  pentru câteva ore accesul AIK Energy, la piața de gaze din cauza imposibilității acestuia de a-și achita obligații de plată pe piața de echilibrare în valoare de peste 2 milioane de lei, după cum au susținut surse de pe piața de energie, confirmate și de reprezentanți ai statului pentru Profit.ro. România nu este singura piață pe care AIK Energy se confrunta cu probleme, cu o situație asemănătoare confruntându-se AIK Energy Austria în Ungaria, au mai scris cei de la Profit.

Premier Energy este o companie deținută de miliardarul ceh Jiri Smejc, prin intermediul fondului Emma CapitalCompania este furnizor de gaze şi are concesionat şi serviciul de distribuţie în câteva zeci de localităţi din România.