Capital protejat în euro: Primul fond mutual românesc de acest tip se face din Raiffeisen Confort 2

12 09. 2013
mihail_ion_raiffeisen_400x250_56774600

Raiffeisen Confort Euro va prelua de la Raiffeisen Confort Seria 2 activele de aproape 24 de milioane de lei, dar şi strategia investiţională pentru protecţia capitalului denumită CPPI (Constant Proportion Portfolio Insurance), folosită în administrarea activelor de entităţi aparţinând unor mari grupuri financiar-bancare internaţionale.

Un fond cu capital protejat, investeşte în instrumente bancare şi cu venit fix câştigurile obţinute la bursă în condiţiile unei evoluţii favorabile a pieţei de acţiuni. Limitează astfel, pe cât posibil, pierderile în cazul scăderii pieţei de acţiuni, prin schimbarea alocării spre instrumente bancare şi de venit fix.

Activele existente în fondul Raiffeisen Confort 2 vor fi convertite la cursul BNR din ziua redenominarii.

Investitorii care doresc să-şi păstreze investiţiile într-un instrument similar denominat în lei, pot opta, până cel târziu 25 septembrie 2013, să-şi transfere, fără nici un comision, sumele acumulate în fondul Raiffeisen Confort (1). Acest fond foloseşte aceeaşi strategie de investiţii şi, în plus, urmăreşte protecţia 100% după 2 ani a sumelor investite, potrivit unui raport al Raiffeisen Asset Management România (RAM), care administrează fondurile.

Raiffeisen Confort Euro îşi propune capitalizarea unei părţi a câştigurilor, atunci când piaţa de acţiuni creşte, dar şi evitarea pierderilor în cazul unei scaăderi a acesteia. Astfel:

– În condiţiile unei evoluţii nefavorabile a cotaţiilor acţiunilor, obiectivul fondului este reprezentat de limitarea scăderii valorii unităţii de fond sub 95% din valoarea protejată, la  doi ani de la data stabilirii acesteia,

– În cazul în care, pe parcursul perioadei investiţionale de 2 ani, valoarea unităţii de fond înregistrează o creştere de cel puţin 1%, comparativ cu ultima valoare de referinţă, valoarea de referinţă se modifica la nivelul ultimei valori a unităţii de fond.

-Modificarea valorii de referinţă implică, totodată, modificarea valorii protejate şi debutul unei noi perioade investiţionale de 2 ani, în care se vor urmări obiectivele menţionate mai sus.

-Astfel, valoarea protejată se resetează în sens pozitiv, atunci când condiţiile pieţei sunt favorabile.

Prin Raiffeisen Confort Euro, RAM  încearcă să satisfacă aşteptarile investitorilor, de a obţine  randamente peste instrumentele de economisire clasice, în contextul în care ratele dobânzilor la depozitele în Euro s-au redus semnificativ.

„Costul de oportunitate al renunţării la un depozit în euro se situează la un nivel minim de la introducerea monedei unice. De asemenea, atractivitatea produsului este data de posibilitatea răscumpărării în orice moment şi de faptul ca perioada investiţionala de doi ani a fost calibrată pentru specificul investitorilor români, mulţi dintre aceştia  având o inclinaţie spre o planificare financiară pe termen scurt şi mediu”,  a declarat Mihail Ion, preşedintele Raiffeisen Asset Management (RAM).

RAM este aldoua cea mai mare firmă românească de administrare a investiţiilor, cu active nete totale în gestiune de 4,14 miliarde de lei şi o cotă de piaţă de 22%, potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF) la 31 august. Topul include şi societăţile de investiţii financiare (SIF), dar nu şi Fondul Proprietatea.
RAM administrează al doilea cel mai mare fond de investiţii românesc, Raiffeisen Ron Plus, concentrat mai ales depozite banxcare şi obligaţiuni, cu active de 1,86 miliarde de lei.
Liderul pieţei este Erste Asset Management România, cu active totale sub administrare de 4,58 miliarde de lei, din care cel mai mare fond mutual românesc, BCR Obligaţiuni acoperă 4,48 miliarde lei.