Primul kilometru de tunel forat pe A1 Sibiu-Pitești VIDEO
„Au fost executați în total 1010 metri pe ambele fire, din care 580 metri de tunel pe firul ieșiri din tunel, sensul Sibiu-Pitești (Tunel Daniela) şi 430 metri de tunel pe firul intrării în tunel, sensul Pitești-Sibiu (Tunel Alina). La construcția celor două fire ale tunelului se lucrează concomitent, 24 din 24 ore, 7 din 7 zile și nu vor întrerupe lucrul nici în această perioadă a sărbătorilor. Sunt prezenți pe șantier circa 400 de muncitori și 150 de utilaje. A fost realizat primul tunel intermediar care va fi folosit ca pasaj pietonal între cele două fire de tunel Alina și Daniela sau cale de evacuare după darea în trafic. După ce se vor finaliza lucrările, tunelul rutier va avea denumirea oficială „Tunel Curtea de Argeș”, a scris Ionel Scrioșteanu.
Tunelul va avea o lungime totală de 1,35 km (2,7 km pe ambele galerii) și reprezintă o lucrare de anvergură în infrastructura rutieră existentă, realizată de PORR România în colaborare cu divizii de specialitate din cadrul grupului.
La final de ianuarie, stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea 4 a A1 ajunsese la 20,5%.
În octombrie 2023, constructorul austriac Porr a organizat o ceremonie pentru marcarea startului oficial al lucrărilor la Tunelul Momaia de la pe secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, primul tunel veritabil de autostradă din România.
Una din galeriile primului tunel din autostrada transcarpatică a fost denumită „Daniela”, iar cealaltă „Alina”, după numele unor angajate din România.
Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș are o lungime de aproape 10 km, iar pe această secțiune vor fi realizate 13 lucrări de artă, dintre care 12 poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri. Cuprinde și construcția unui nod rutier la Țigveni, unde va face conexiunea cu Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu – Pitești.
Contractul pentru proiectarea și execuția acestei secțiuni a fost semnat în noiembrie 2021, cu o valoarea de 1,6 miliarde de lei fără TVA și o durată de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor. Astfel, conform contractului, lucrările trebuie finalizate în 2027.