Primul pădurar din Argeş a fost arestat pentru luare mită
Ion Dobrinoiu, şeful Direcţiei Silvice Argeş, este suspectat că ar fi primit 12.000 de lei mită de la şeful Ocolului Silvic Dragoslavele, informează România TV. Mita ar fi primit-o în scopul favorizării obţinerii unor fonduri forestiere.
Procurorii DNA au efectuat două percheziţii, una la biroul şefului Direcţiei Silvice Argeş şi una la locuinţa acestuia situată în centrul oraşului Piteşti. Ion Dobrinoiu va fi prezentat judecătorilor din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţia de luare de mită.