Primul parc fotovoltaic din judeţul Vâlcea a fost inaugurat în comuna Şirineasa

Economica.net
04 06. 2013
panouri_fotovoltaice_967x400_56512000_28136500

„Este vorba de un parc fotovoltaic construit pe o suprafaţă de 3,5 hectare, investiţie care a demarat în toamna anului trecut. La sfârşitul lunii martie deja lucrarea a fost finalizată, iar în aprilie a fost deja conectată la Sistemul Naţional. Recepţia lucrării a avut loc săptămână trecută şi efectiv putem spune că din luna iunie primul parc fotovoltaic din judeţ se află pe teritoriul comunei Şirineasa. Primăria va beneficia de impozit pe terenuri şi clădiri, iar, dacă luăm în calcul şi faptul că sunt patru angajaţi permanent acolo, este o realizare pentru localitate”, a precizat Săraru pentru Agerpres.

Investiţia s-a ridicat la trei milioane de euro şi se află pe malul drept al râului Luncavăţ în zona islazului comunal.

Primrul din Şirineasa a declarat că are în discuţii mai multe proiecte realizate cu investitori străini şi speră că „exemplul de aici va fi preluat şi de celelalte localităţi vâlcene”.