În data de 30 septembrie 2016, contractul având ca obiect „Revizuire Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş – Ditrău”, semnat cu proiectantul Asocierea AECOM INGENIERIA S.R.L. – SC CONSITRANS SRL – SEARCH CORPORATION SRL a fost desuspendat, se arată într-un comunicat al CNADNR.
Conform Master Planului General de Transport aprobat, „Autostrada Târgu Mureș – Ditrău” – parte integrantă din autostrada Tg. Mureş – Iaşi – Ungheni, este cuprinsă în strategia de dezvoltare a infrastructurii, incluzând proiectul sus amintit în Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM).
CNADNR reaminteşte că în data de 20 mai 2015 a fost semnat contractul de servicii în vederea revizuirii studiului de fezabilitate existent, contract ce ulterior a fost suspendat pe o perioadă de 12 luni din cauza lipsei sursei de finanţare.
Data estimată pentru emiterea ordinului de începere pentru revizuirea studiului de fezabilitate este 30 noiembrie 2016.
În prezent legătura dintre Moldova şi Transilvania se desfăşoară pe traseele DN 15B – DN 15 şi DN 15 – DN 12C – DN 13B care fac faţă cu greu fluxului sporit de trafic.
În acest context, Autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni devine o alternativă atractivă pentru traficul internaţional de tranzit care se va desfăşura între Coridoarele de Transport Pan-european nr. IV şi IX.
Autostrada care va lega Transilvania de Moldova a fost împărţită în trei tronsoane: Târgu Mureş- Ditrău (91,6 km), Ditrău – Târgu Neamţ (118 km) şi Târgu Neamţ -Ungheni (100,6 km).
Costul autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, cu o lungime totală de 310 kilometri, este estimat la 4,07 miliarde de euro, conform Master Planului General de Transport. Aceasta ar fi cea mai scumpă autostradă din România.
Premierul Dacian Cioloş le-a transmis în aprilie parlamentarilor din judeţele Moldovei că Guvernul încearcă să găsească resursele necesare reactualizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Tîrgu Mureş-Iaşi-Ungheni în cursul acestui an.
„Autostrada Tîrgu Mureş- Iaşi – Ungheni este un proiect pe care vrem să-l ţinem în actualitate, chiar dacă în momentul de faţă nu avem resurse bugetare pe a-l putea executa ca atare. Din calculele făcute, costul total integral al proiectului este undeva la 4 miliarde de euro – 1,2 miliarde pentru partea Ungheni-Tîrgu Neamţ şi 2,9 miliarde pentru Tîrgu Neamţ- Tîrgu Mureş. Costul studiului de fezabilitate şi al proiectului tehnic este undeva la 36 de milioane de euro şi aici vom încerca să găsim resurse anul acesta pentru a reactualiza studiul de fezabilitate – e un studiu de fezabilitate parţial realizat în 2011 care trebuie reactualizat – şi asta vrem să o facem şi apoi, imediat după aceea să începem şi pregătirea proiectului tehnic. Reactualizarea studiului şi realizarea proiectului tehnic vor dura în jur de 18 luni”, a spus Cioloş, în cadrul întrevederii cu parlamentarii.
Premierul a subliniat că finanţarea acestui proiect nu este prinsă în alocările bugetare, iar utilizarea exclusivă a împrumuturilor „ar putea fi mai dificilă şi din cauza impactului asupra deficitului şi a datoriei”.
În 2012, când s-a ajuns la un cost de 9 miliarde de euro pentru autostrada care urmează să lege Ardealul de Moldova, CNADNR a anunţat că vor fi reanalizate soluţiile tehnice şi se vor face propuneri de reducere a costurilor.
Citeşte şi
Autostrada de 9 miliarde de euro, pe masa Guvernului. Va lega Ardealul de Moldova