Primul pas pe autostrada Iaşi-Tîrgu Mureş: s-au alocat banii pentru documentaţie

Economica.net
22 11. 2013
manescu_58287500

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, în şedinţa comisiilor, că proiectul de buget al instituţiei pe 2014 este în sumă de 6,4 miliarde lei, aproximativ un milliard şi jumătate de euro, veniturile proprii fiind de doar 4 milioane de lei. Bugetul ministerului pe acest an a fost de 6 miliarde de lei.

Ea a precizat că bugetul Ministerului Transporturilor pentru investiţii a fost stabilit în sumă de 2,8 miliarde de lei, aproximativ 640 milioane de euro, reprezentând, în total, 44,6% din bugetul general consolidat.

Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că a mers în audienţă la premierul Victor Ponta şi a obţinut, în urma discuţiilor, alocări bugetare concrete pentru proiectele regionale precum autostrada Est-Vest, dar şi aeroportul şi spitalul de urgenţă.

„Am cerut o audienţă la primul-ministru pentru că sunt o serie de proiecte importante pe care noi le-am asumat politic înainte de alegerile generale. Este un manifest care cuprinde zece proiecte ale celor care au fost candidaţii USL pentru judeţul Iaşi şi din cele zece proiecte, sigur, la un moment dat, în buget nu se regăsea mai nimic. Şi era foarte important să vedem dacă putem stabili un grafic pentru fiecare proiect şi eventual un sistem de finanţare”, a precizat Nichita, pentru MEDIAFAX, după discuţiile cu premierul Victor Ponta.

Nichita a spus că, în cadrul convorbirii, premierul i-a transmis că va susţine finanţarea autostrăzii Est-Vest, Ungheni-Iaşi-Tîrgu Mureş-Câmpia Turzii, iar tronsonul Neamţ-Iaşi-Ungheni va fi bugetat pentru 2014-2020, astfel încât lucrările să poată fi demarate.

„Ceea ce am avut azi în discuţie cu el (Victor Ponta, n.r.) – şi mi-a dat şi voie să spun la presă treaba asta – este că va susţine finanţarea autostrăzii Est-Vest, Ungheni-Iaşi-Tîrgu Mureş-Câmpia Turzii. În primul rând, prin fonduri europene, care sunt în curs acum, vor apărea lucrări la Câmpia Turzii-Tîrgu Mureş. Pentru tronsonul Tîrgu-Mureş-Neamţ se va reface studiul de fezabilitate, pentru că e foarte mare ca valoare. Iar tronsonul Neamţ-Iaşi-Ungheni va fi tronsonul finanţat în bugetul 2014-2020, pentru a şi executa lucrări. Deci Neamţ-Iaşi-Ungheni va fi bugetat pentru 2014-2020, şi cu bani, şi pentru ca să se poată începe lucrările”, a precizat Nichita.