Primul răspuns al investitorilor la alegerile din Turcia: vânzare de acțiuni

17 05. 2023
Claudiu Cazacu

Potrivit lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România, un ETF tranzacționat în dolari care urmărește companii din Turcia, dar e listat pe bursa americană, iShares MSCI Turkey, a pierdut 6,45% de vineri până marți. Lira turcească a pierdut luni 0,5% în fața dolarului american, și încă 0,25% marți. Pierderile ar fi fost și mai mari, dar au fost diminuate de intervenția băncilor de stat pentru a stabiliza cursul de schimb, potrivit unor surse citate de Bloomberg. Costurile CDS, instrumente de asigurare față de riscul de a intra în incapacitate de plată, cu scadență pe 5 ani, au crescut luni cu peste 20% față de închiderea de vineri.

„Investitorii au cântărit perioada de incertitudine dinaintea rundei a doua și perspectivele economice pe termen mediu. Președintele în funcție, Recep Tayyip Erdogan, mai are nevoie de doar 0,6 procente din votul populației pentru a primi un nou mandat, un scor mai bun decât cel anticipat de unele sondaje. În plus, partidul său AKP a obținut o poziție puternică în Parlament”, explică Claudiu Cazacu.

Turcia a reușit să beneficieze economic de poziția sa în echilibrul geopolitic al regiunii, plasându-se drept o interfață între Rusia și Europa. Țara a importat aproape 10 milioane de barili de motorină și produse petroliere din Rusia în aprilie, un vârf al ultimilor 7 ani, la prețuri avantajoase, având în același timp ocazia să exporte producția sa către Europa, la prețuri relativ mai ridicate. În același timp, Turcia a oferit și anumite produse europene, prin re-export, către Rusia. Planul de a transforma țara într-un centru regional pentru gaze naturale, alături de alte proiecte de infrastructură majore, au ancorat susținerea politică pentru Erdogan, care a obținut rezultate bune chiar în regiunile devastate de cutremurul din februarie. Diaspora turcă, în special cea din Germania, a contribuit puternic la avansul lui Erdogan.

 

Indicatorii macro arată riscuri în creștere

Populația a resimțit dureros inflația, care a depășit 85% anul trecut, iar lira turcească s-a depreciat de peste 3 ori între 2019 și 2023. Simțind presiunea, administrația de la Istanbul a anunțat, cu câteva zile înainte de alegeri, o majorare de 45% a salariului pentru peste 700 de mii de angajați din sectorul public.

Politica economică promovată de președinte a fost una prociclică, însemnând o tăiere a dobânzilor în condiții de inflație ridicată, deși regula economică arată că e nevoie de creșteri ale dobânzilor pentru a frâna avansul prețurilor. Potrivit unui sondaj realizat de Reuters, estimările arată o inflație de 46,4% la finalul acestui an, în timp ce dobânda de referință ar crește de aproape 3 ori, la 24% în trimestrul al treilea, de la 8,5% în prezent.

Ritmul de depreciere a lirei turcești a încetinit recent, în condițiile unor intervenții pe piața valutară, menite să diminueze presiunea venită dinspre scumpirea produselor de import. Cu toate acestea, exportatorii au acum de suferit, iar cel mai mare lanț de retail de îmbrăcăminte vede necesar un curs de 25 de lire pentru un dolar, de la 19,74 în prezent, pentru a face exporturile mai competitive.

În primele patru luni ale acestui an, exporturile au fost de 80,9 miliarde de dolari, cu 3% mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut, iar importurile – de 124,4 miliarde de dolari, marcând un avans de 7,2% față de același interval din 2022. Deficitul comercial a ajuns la 43,5 miliarde de dolari. În același timp, a crescut nevoia de siguranță, iar importurile de aur au sărit cu 174% în aprilie față de aceeași lună a anului trecut, la 1,3 miliarde de dolari.

Până pe 28 mai, piețele vor rămâne în tensiune, dar nu este imposibil să vedem runde succesive de optimism și pesimism, în funcție de evoluția sondajelor. Campania electorală va vira, probabil, spre o mai mare pondere a măsurilor economice, unde nemulțumirea populației a fost doar parțial temperată de majorări de salarii în sectorul public și de diminuarea deprecierii lirei.

Pe termen mediu cel puțin, indiferent de câștigătorul alegerilor, pare probabilă o perioadă dificilă pentru economie, fiind necesară o rebalansare accentuată a mixului de politici. Dobânzile în creștere vor supune la teste mediul de afaceri, în timp ce o ajustare treptată a cursului de schimb ar putea scădea suplimentar puterea de cumpărare. În plină vară, post-alegeri, trezirea la realitate ar putea fi un duș rece.

 

 

Despre XTB

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport.

Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum 13 piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 700.000 de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 5.700 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume.

 

Avertisment cu privire la riscuri

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 79% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.