Primul român campion european la League Of Legends din istorie. Ce premiu a câștigat
Finala LEC a avut loc pe 11 septembrie la Malmo, în Suedia, în fața a peste 10.000 de spectatori și milioane de fani care au urmărit evenimentul online. Cu un joc solid din partea lui Odoamne, Rogue s-a impus în fața celor de la G2 cu scorul de 3-0, câștigând premiul cel mare de 80.000 de euro.
Andrei „Odoamne” Pascu are 27 de ani și joacă League of Legends la nivel profesionist pe postul de top laner pentru Rogue începând din sezonul 2021.Este primul mare trofeu din cariera de peste 8 ani a lui Odoamne, care de-a lungul anilor a jucat la echipe renumite precum Cloud9, H2k, Splyce sau Schalke 04.
La conferința de presă, Odoamne a declarat: „Am fost șocat și neîncrezător că s-a întâmplat după atât de mult timp. De opt ani urmăresc momentul acesta.”
Câștigarea LEC înseamnă pentru Rogue calificarea la turneul League of Legends Worlds Championship, care începe pe 7 octombrie. Astfel, în mai puțin de o lună, Odoamne și echipa sa vor înfrunta pe celebra arenă Madison Square Garden din New York cele mai prestigioase echipe din întreaga lume.
LEC (League European Championship) este turneul european oficial al League of Legends, cel mai popular joc MOBA din lume, cu peste 60 de milioane de jucători la nivel global.