Primul termen pe fond la ÎCCJ în procesul lui Dragnea

Economica.net
31 01. 2017
dragnea_7649495876_50989600

Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA pe data de 15 iulie 2016. Timp de şase luni, procesul s-a desfăşurat în cameră preliminară, perioadă în care Dragnea şi fosta sa soţie, Bombonica Prodana, au ridicat mai multe cereri şi excepţii, toate fiind respinse de către magistraţi.

Pe 9 decembrie 2016, instanţa a dispus începerea judecării pe fond a dosarului, după ce a stabilit că probele şi actele de urmărire penală efectuate de procurorii DNA au fost administrate legal.

Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată şi fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman; Ionel Marineci, la data faptei şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei; Olguţa Şefu, la data faptelor director executiv adjunct al DGASPC Teleorman; Valentina Mirela Marinca, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei; Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare; Constantin Claudiu Balaban, fost şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria; Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica, ambele funcţionare în cadrul DGASPC Teleorman; Rodica Miloş (fostă Ogrija, fostă Drăghici), director executiv adjunct al DGASPC Teleorman.

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul organizaţiei PSD Teleorman.

Ancheta în acest caz a început în anul 2012, după ce procurorii au primit informaţii că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, ar fi cerut mită de la familiile care doreau urgentarea procedurilor de adopţie în cazul copiilor instituţionalizaţi.

Ulterior, în decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Conform DNA, Adriana Botorogeanu era încadrată din anul 2005 la DGASPC Teleorman în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Serviciului administrativ, în condiţiile în care ea figura şi ca salariat în cadrul unei societăţi comerciale din Alexandria. De asemenea, Anisa Niculina Stoica era încadrată, din anul 2006, în funcţia de referent la Serviciul administrativ din DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei judeţene PSD Teleorman.

În rechizitoriul întocmit de DNA se arată că, în perioada 2008 – 2012, Liviu Dragnea a deţinut funcţia de preşedinte al PSD Teleorman şi pe cea de preşedinte al CJ Teleorman.

În calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica, de unde au şi încasat salariul corespunzător, fără a se prezenta la locul de muncă şi fără a desfăşura niciun fel de activitate.

Procurorii susţin că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Tot în rechizitoriu se arată că Dragnea a determinat-o pe Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu constând în menţinerea în funcţie, în calitate de angajate la DGASPC Teleorman, a inculpatelor Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica, deşi cunoştea faptul că cele două îşi desfăşurau activitatea la sediul PSD Teleorman.