Acest tratat trebuia ratificat de un minimum de 50 de state, înainte de a intra în vigoare la 90 de zile de la cea de-a 50-a ratificare. Până acum, 130 de ţări l-au semnat şi 60 l-au ratificat. Israelul a fost joia trecută cea mai recentă ţară care a depus instrumentele de ratificare la sediul ONU de la New York.
Tratatul, adoptat la 2 aprilie 2013 de Adunarea Generală a ONU, vizează imprimarea unei ‘norme de moralitate’ comerţului internaţionale cu arme convenţionale, o piaţă cu o cifră anuală de peste 85 de miliarde de dolari. Înaltul comisar pentru drepturile omului al Naţiunilor Unite, Zeid Ra’ad Al Hussein, a salutat marţi etapă decisivă ‘pentru a stopa fluxul de arme şi muniţii susceptibile de a fi utilizate pentru a comite atrocităţi’.
Organizaţiile neguvernamentale specializate, care au depus eforturi mai mulţi ani în favoarea acestui text, au salutat momentul. ‘Este începutul unei noi ere’, potrivit Annei MacDonald, care conduce Control Arms Coalition, o grupare de circa o sută de ONG-uri, printre care Amnesty International şi Oxfam. ‘Dacă este aplicat în mod viguros, acest tratat poate salva multe vieţi’, au subliniat acestea, amintind de ‘efectul devastator al unui comerţ cu arme prost reglementat’.