Primul tren în Afganistan

22 12. 2011

Trenul a pornit miercuri din Mayar-i-Sharif, în călătoria inaugurală, către graniţa cu Uzbekistanul. Proiectul de construcţie a acestei căi ferate, în valoare de aproximativ 105 milioane de euro, a fost finanţat de Banca de Dezvoltare Asiatică.
Acest proiect a reuşit să devină realitate după mai bine de un secol de refuzuri ale conducătorilor ei, care nu vroiau să construiască vreo cale prin intermediul căreia duşmanii să o invadeze mai uşor. Nici ocupaţia rusă nu a vrut să dezvolte acest sistem. Din contră, a abandonat şi proiectele firave existente atunci.
Noua cale ferată a fost construită în contextul în care Pakistanul a închis o rută prin care veneau proviziile pentru trupele NATO, în urma unor lovituri aeriene în care au fost ucişi, luna trecută, 24 de soldaţi.