Primul tren spre litoral, care circulă cu 160 km/h, a parcurs distanţa într-o oră şi 55 de minute

Economica.net
04 07. 2014
tren_61708300_15601100

‘Cel mai scurt timp, din cunoştinţele mele, în care a fost parcursă distanţa Bucureşti – Constanţa a fost de 2 ore şi 14 minute, înainte de 1989 şi apoi până în 1994-1995, pe când se circula fără întrerupere cu 140 km/h pe sectoare, unele dintre ele mai mari, dar acum circulăm cu 160 km/h. Din punct de vedere al serviciului comercial de călători este o premieră absolută’, a spus Adrian Vlaicu.

Acesta e declarat că pe ruta Constanţa – Mangalia se circulă cu dificultate din cauza infrastructurii saturate (se circulă pe o linie simplă – n.r.), iar distanţa se parcurge într-o oră şi până la două ore.

Potrivit CFR, începând din 4 iulie 2014, patru trenuri de călători Interregio, care vor atinge viteza maximă de 160 km/h, vor parcurge distanţa dintre Bucureşti şi Constanţa sau retur, în două ore.

Reprezentaţii CFR au anunţat că preţurile biletelor rămân neschimbate, respectiv 62 de lei pentru un bilet la clasa a II-a Bucureşti – Constanţa sau retur, şi de 108,4 lei dus şi întors, inclusiv reducerea de 10%.

Cele patru trenuri Interregio, apte din punct de vedere tehnic pentru a circula cu viteza maximă de 160 km/h, vor asigura legătura directă între Bucureşti şi Constanţa. Cursele vor opera de două ori pe zi din Bucureşti, cu plecare la orele 9,00, respectiv 16,00, şi din Constanţa cu plecare la orele 13,10, respectiv 19,20.

Călătorii care optează pentru alte intervale orare de călătorie, mai au la dispoziţie două trenuri Interregio care vor asigura, de asemenea, legătura directă între Bucureşti şi Constanţa, durata unei astfel de călătorii fiind de două ore şi 25 minute, garniturile circulând cu o viteză maximă de 140 km/h.

Pentru celelalte trenuri Interregio, care aparţin atât operatorului naţional CFR Călători, dar şi operatorului privat Regiotrans, durata călătoriei va fi de două ore şi 35 de minute/două ore şi 45 minute, cu trei şi cinci opriri în staţiile de cale ferată din parcurs, garniturile circulând pe relaţia Bucureşti Nord – Constanţa, şi retur, cu o viteză maximă cuprinsă între 120 – 140 km/h.

Compania Naţională de Căi Ferate CNCF ‘CFR’ SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.