Primul zbor direct, fără escală, între Australia şi Europa

Economica.net
24 03. 2018
qantas_73747000

Acest zbor istoric este asigurat de avion Boeing 787 Dreamliner transportând peste 200 de pasageri precum şi 16 membri ai echipajului, în frunte cu comandantul de bord Lisa Norman.

Este vorba de primul zbor direct regulat între cele două continente, potrivit Qantas, una din cele mai vechi companii aeriene. În momentul lansării ‘Kanguroo Route’, în anul 1947, un avion a avut nevoie de patru zile şi nouă escale între Sydney şi Londra.

Cu o lungime de 14.498 de kilometri, noua legătură se clasează pe locul al treilea în funcţie de distanţa parcursă în timpul unui zbor comercial. Este de asemenea cel mai lung zbor efectuat până acum de un avion Dreamliner.

Această nouă legătură se înscrie într-un ambiţios proiect al Qantas de a creşte numărul zborurilor pe distanţe foarte lungi, inclusiv la un moment dat cele între coasta de est a Australiei şi Europa, intitulat ‘Project Sunrise’. Directorul general de la Qantas, Alan Joyce, a estimat anul trecut că acest zboruri ar constitui „ultima frontieră pentru aviaţia mondială”.

Una din preocupările companiei aeriene australiene este să asigure confortul pasagerilor pentru un zbor atât de lung. Unii pasageri vor fi dotaţi cu aparate speciale care le vor permite cercetătorilor de la Universitatea din Sydney să strângă date cu privire la somnul, activitatea cerebrală, poziţie, ocupaţii precum şi gradul lor de hidratare în timpul zborurilor.

În prezent recordul în materie de zboruri comerciale este deţinut de cursa Doha-Auckland asigurată de Qatar Airways (14.535 kilometri în 17 ore şi 40 de minute), urmată de cursa Dubai-Auckland a Emirates Airlines (14.200 kilometri în 17 ore şi 20 de minute), cursa Los Angeles-Singapore a United Airlines (14.100 kilometri în 17 ore şi 20 de minute) şi cea pe ruta Sydney-Dallas a companiei Qantas (13.800 kilometri).

Anterior, între 2004 şi 2013, compania Singapore Airlines a asigurat cu un avion Airbus A340 zboruri pe o distanţă de peste 15.000 de kilometri între Singapore şi New York, oprită din motive de costuri.