“Principala urgență a sistemului energetic este stocarea”. Burduja promite jumătate de miliard de euro din Fondul de Modernizare pentru instalarea de baterii
“Principala urgență a sistemului energetic național este stocarea Am văzut datele de duminică, o zi cu un consum foarte mic, de 4000 MW, dacă nu avem capacitate de stocare punem în dificultate și producătorii de energie din regenerabil, dar și stabilitatea sistemului energetic”, a spus ministrul.
Burduja a reiterat speranța că vor veni investitori interesați de proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarnița, deși recunoaște că este dificil pentru că nu sunt oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate dar, pe lângă stocarea prin acumulare prin pompaj, ministrul a vorbit despre posibilitatea unui program de instalare de baterii din bani europeni.
“Avem pregătită o schemă pentru stocare prin Fondul de Modernizare, cu o sumă generoasă, de 500 de milioane de euro, sperăm să fie avizată această schemă în viitorul Comitet de Investiții al Fondului pentru Modernizare din această toamnă”, a spus Burduja, care a menționat că la această schemă pot aplica și cei care au deja capacități instalate și vor să atașeze stocare la ele. “Poate vom interveni și cu o schemă de contracte pentru diferență pentru stocare”, a mai afirmat ministrul.
Tot pe partea de stocare, ministrul a arătat că actuala schemă de finanțare a investițiilor în regenerabile prin PNRR îi punctează suplimentar pe cei care pun și baterii și a reiterat dorința adresată Ministerului Mediului ca următoarele ediții ale programului de subvenționare a instalațiilor pentru persoanele fizice – Casa Verde Fotovoltaice – să prevadă obligativitatea montării de baterii.
Duminica trecută a fost prima zi cu preț negativ din acest an, pe fondul unui record negativ de consum.
Puteți citi articolele aici: