Principalele evenimente în Kosovo, în urma proclamării independenţei
2008
– 17 februarie: Parlamentul din Kosovo proclamă independenţa, respinsă de Serbia şi Rusia, dar recunoscută în prezent de 96 de ţări, între care Statele Unite şi majoritatea ţărilor membre UE.
– 9 decembrie: Misiunea Europeană de Poliţie şi Justiţie în Kosovo (EULEX) devine operaţională.
2009
– 9 mai: Kosovo devine membră a Fondului Monetar Internaţional (FMI), iar ulterior, în iunie, a Băncii Mondiale (BM).
2010
– 22 iulie: Curtea Internaţională de Justiţie decide că declaraţia de independenţă a Kosovo nu a încălcat dreptul internaţional.
– 9 septembrie: Adunarea Generală a ONU votează o rezoluţie comună adresată Serbiei şi Uniunii Europene, îndemnând la un „dialog” între Belgrad şi Priştina.
– 12 decembrie: Primele alegeri legislative de la proclamarea independenţei, afectate de nereguli, în urma cărora Partidul Democrat din Kosovo (PDK) ajunge la putere.
2011
– 8 martie: Începerea primelor negocieri directe, sub patronajul Bruxelles-ului, între Kosovo şi Serbia, care doreşte să adere la Uniunea Europeană (UE).
– 7 aprilie: Atifete Jahjaga, fost general de poliţie, este aleasă preşedintă de către Parlamentul kosovar.
2012
-10 septembrie: Kosovo accede la suveranitate deplină, odată cu încheierea suprevegherii internaţionale, respinsă de către etnicii sârbi, în nord.
– 19 octombrie: Prima întâlnire, la Bruxelles, între premierii sârb Iviţa Dacici şi kosovar Hashim Thaci, în cadrul negocierilor sub patronajul UE, urmată de încheierea unor acorduri-cheie.
– 29 noiembrie: Fostul lider al Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK) Ramush Haradinaj, premier în perioada decembrie 2004-martie 2005, este achitat de acuzaţii de crimă împotriva sârbilor de către Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie.
2013
– 6 februarie: Prima întâlnire, la Bruxelles, între preşedinţii sârb Tomislav Nikolici şi kosovar Atifete Jahjaga.
– 28 martie: Un tribunal EULEX condamnă doi sârbi din Kosovo la 18 şi, respectiv, 22 de luni de închisoare pentru rolul jucat în revoltele din 2008, care au antrenat moartea unui poliţist ONU. Un al treilea inculpat a primit o pedeapsă de nouă luni de închisoare, cu suspendare, iar alţi trei au fost achitaţi.
– 2 aprilie: Întâlnire decisivă soldată cu un eşec între premierii celor două ţări, la Bruxelles, privind acordarea unei autonomii limitate etnicilor sârbi din nordul Kosovo, unde aceştia sunt majoritari.