Principalele partide politice din Polonia se acuză reciproc că intenționează să-i oblige pe cetățeni să mănânce insecte în loc de carne

Alegătorii polonezi au primit vineri un nou motiv de reflexie după ce polticienii din principalele partide s-au acuzat reciproc că vor să îi oblige pe cetăţeni să mănânce insecte, înaintea alegerilor generale din toamnă, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 03 mart. 2023, 19:57
Principalele partide politice din Polonia se acuză reciproc că intenționează să-i oblige pe cetățeni să mănânce insecte în loc de carne

Parlamentarii din cadrul partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), cea mai importantă formaţiune din cadrul coaliţiei de guvernare din Polonia, susţin că partidul de opoziţie Platforma Civică intenţionează să limiteze consumul de carne şi să înlocuiască carnea cu insecte, o acuzaţie respinsă de Platforma Civică.

„La următoarele alegeri, politicienii de la Platforma Civică ar trebui să scrie pe fiecare poster „În loc de pui, mâncaţi un vierme”, pentru că ăsta e programul lor adevărat”, a declarat parlamentarul PiS, Bartosz Kownacki.

Postul public de televiziune TVP Info a însoţit conferinţa de presă a lui Kownacki cu o burtieră pe care se putea citi „Propunerile opoziţiei pentru polonezi: viermi în loc de carne”. Acest post de televiziune este criticat în mod frecvent de partidele de opoziţie că este un organ de propagandă pentru Guvern.

Subiectul consumului de viermi este prezentat în mod frecvent de TVP Info după ce iniţiativa C40 Cities, un organism care regrupează primarii unor mari oraşe din întreaga lume, şi care a recomandat măsuri precum reducerea consumului de carne şi utilizarea mai redusă a automobilelor personale pentru a combate schimbărilor climatice, a anunţat că Varşovia ar urma să fie inclusă într-un proiect destinat să demonstreze „rolul oraşelor în a răspunde la crizele climatică, energetică şi a costului vieţii”.

Primarul Varşoviei este Rafal Trzaskowski, unul din politicienii de frunte ai opoziţiei.

Cu toate acestea politicienii de la Platforma Civică şi oficialii Primăriei din Varşovia subliniază că participarea Varşoviei la acest proiect nu înseamnă că sunt analizate propuneri care să forţeze oamenii să îşi reducă consumul de carne şi să mănânce viermi.

Liderul Platformei Civice, Donald Tusk a răspuns vineri la acuzaţiile venite de la partidul Lege şi Justiţie, catalogând Guvernul de la Varşovia drept un „promotor al supei de viermi”. Tusk a făcut aluzie la informaţiile din media potrivit cărora Centrul Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare a oferit o finanţare de 6,5 milioane de zloţi (1,47 de milioane de dolari) pentru un proiect intitulat „SmartFood” care include creşterea de insecte comestibile. „Este puţin umilitor pentru oricine că media şi politicienii se întreabă de câteva zile dacă primarul Trzaskowski vrea cu adevărat să îi forţeze pe polonezi să mănânce viermi şi nu carne”, a spus Donald Tusk.

La rândul său, Ministerul polonez al Fondurilor pentru Dezvoltare şi al Politicilor Regionale a precizat că programul „SmartFood” nu este un program guvernamental şi este finanţat în principal de Norvegia.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, transmite AFP,......
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte ...
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...