Principalii acționari ai OMV, holdingul austriac OBAG și fondul suveran din Abu Dhabi Mubadala, își prelungesc colaborarea până în 2030

Principalii acţionari ai grupului petrolier austriac OMV, holdingul OBAG care gestionează participaţiile statului la marile companii din Austria şi Mubadala Investment Company, fondul suveran de investiţii din Abu Dhabi, au anunţat joi că au convenit să îşi prelungească colaborarea până în 2030, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - J, 23 iul. 2020, 14:58
Principalii acționari ai OMV, holdingul austriac OBAG și fondul suveran din Abu Dhabi Mubadala, își prelungesc colaborarea până în 2030

Acordul semnat de directorul general de la ÖBAG, Thomas Schmid, şi directorul Mubadala Petroleum and Petrochemicals Holding, Mussabeh al-Kaabi, prelungeşte un parteneriat care există între Austria şi Abu Dhabi încă din 1994. Conţinutul acestui acord este ţinut secret.

Ultima dată când acest acord a fost prelungit a fost în 2016 şi peste un an şi jumătate urma să expire. Acum cei doi acţionari cheie de la OMV au decis să-şi prelungească cooperarea pentru încă un deceniu, o dovadă de sprijin pentru grupul petrolier într-un moment în care preţurile reduse la energie şi criza economică globală creează provocări pentru industria energetică.

Reprezentanţii OBAG, holding care deţine o participaţie de 31,5% la OMV, şi Mubadala, cu o participaţie de 24,9%, intenţionează să se întâlnească de două ori pe an pentru a-şi coordona strategia, inclusiv pentru a discuta subiecte ce ţin de componenţa echipei manageriale şi a consiliului de supervizare, a declarat pentru Reuters o sursă din interiorul OBAG. Acesta a adăugat că actualul acord ar fi permis fiecăruia din cei doi parteneri să pună capăt parteneriatului peste 18 luni.

„În perioade de criză, o structură stabilă a acţionarilor este crucială pentru siguranţa unor companii globale cum este OMV”, a spus directorul general de la ÖBAG, Thomas Schmid.

Emiratele Arabe Unite sunt un investitor la OMV încă din 1994. „OMV rămâne o parte solidă şi importantă a portofoliului nostru”, a declarat directorul Mubadala Petroleum and Petrochemicals Holding, Mussabeh al-Kaabi.

ÖBAG deţine în prezent participaţii la 11 companii din Austria, participaţii a căror valoare totală se ridică la aproximativ 19,4 miliarde de euro.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Încă un parc fotovoltaic devine operațional în România. Israelienii de la Shikun and Binui iau licența de exploatare comercială pentru o unitate de 71 MW în vestul țării
Încă un parc fotovoltaic devine operațional în România. Israelienii de la Shikun and Binui iau licența de exploatare ...
Shikun and Binui, activă de mult pe piața din România în segmentul de imobiliare, dar cu investiții puternice în regenerabile în ultimii ani, urmează să ia azi licența de operare......
Model de completare a declaraţiei unice ca să asiguraţi la sănătate cu plata CASS pe cei care încetează să mai fie scutiţi de la 1 septembrie – formularul actualizat a fost oficializat
Model de completare a declaraţiei unice ca să asiguraţi la sănătate cu plata CASS pe cei care încetează să mai fie ...
Declaraţia unică a fost actualizată în acord cu noutăţile aduse de Legea 141 din 2025 Codului fiscal şi Legii Sănătăţii, ...
Hidroelectrica, creștere explozivă a numărului de clienți, a ajuns la peste 800.000. Vânzările către clienții direcți au ajuns mai mari decât cele de pe piețe, compania cumpără energie de la alții
Hidroelectrica, creștere explozivă a numărului de clienți, a ajuns la peste 800.000. Vânzările către clienții direcți ...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, dar și furnizorul cu cel mai bun preț pentru ...
Apartamente mai scumpe în București. Unde sunt zonele în care mai găsești două camere cu sub 90.000 de euro
Apartamente mai scumpe în București. Unde sunt zonele în care mai găsești două camere cu sub 90.000 de euro
Prețurile medii cerute de proprietarii de apartamente cu două camere din București în luna iulie au înregistrat creșteri ...