Prinţesa Marina Sturdza, descendentă a două vechi familii de domnitori, a murit la New York

Economica.net
22 10. 2017
marina_sturdza_15451200

Jurnalistă, vicepreşedinte al casei de modă Oscar de la Renta, director UNICEF, a avut o activitate impresionantă caritabilă.

Prinţesa Marina Sturdza s-a născut la 1 apriilie 1952 în România, iar de la vârsta de 3 ani a trăit în exil.
Noi suntem, până la urmă, cei care au fost şterşi din cărţile de istorie. Eu, însă, am fost atât de bine primită de generaţiile tinere, cu atâta delicateţe şi cu atâta generozitate, încât cred că există speranţă. Nu sunt genul care să facă precizări cu privire la titlurile nobiliare, am vorbit rar despre acest lucru de-a lungul timpului. În primii ani de viaţă nici măcar nu l-am menţionat vreodată. Cine ştie, ştie, iar cine nu, poate că nici nu trebuie să ştie”, spunea prinţesa Sturdza, scrie News.ro. 

După fuga din România, Marina Sturdza a crescut în Canada şi a devenit jurnalistă. Mai târziu a plecat la Geneva, unde a lucrat la UNICEF.

În România s-a întors după 1990, iar în Republica Moldova a contribuit la deschiderea primului centru de îngrijire paliativă pentru pacienţi cu boli în stadii terminale – Hospice „Angelus”.

Prinţesa Marina Sturdza a venit ultima dată în România în luna aprilie, cu ocazia vizitei Prinţului Charles.