CFR Marfă: Asocierea TFG – Donau Finanz s-a retras de la licitaţie şi ar putea contesta procedura

Economica.net
19 06. 2013
cfr_marfa_53432100_91166400

„Vă informăm că Transferoviar Grup, în asociere cu Donau Finanz GMBH & Co KG, a decis să stopeze demersurile pentru achiziţionarea pachetului majoritar al CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura de privatizare la instituţiile abilitate. Asocierea (…) a mobilizat importante resurse umane şi financiare, atât interne (personal de conducere şi executie), cât şi externe (consultanţi, avocaţi) pentru a se încadra în termenele impuse de Ministerul Transporturilor, în calitate de instituţie publică implicată în procesul de privatizare”, se arată într-un comunicat al asocierii.

Compania precizează că, având în vedere complexitatea procesului şi volumul semnificativ de informaţii care trebuiau analizate pentru realizarea în mod corespunzator a propriei evaluări a CFR Marfă, a depus la Ministerul Transporturilor mai multe cereri de amânare.

„Aceste cereri au fost respinse, în ciuda standardelor europene în materie de privatizări care impun acordarea unui termen de minim două luni pentru realizarea de către potenţialii investitori a propriei evaluări (camera de date a putut fi accesată începând cu 27 mai 2013). Termenele rezonabile sunt de altfel singura modalitate de asigurare a egalităţii de tratament a investitorilor, care poate compensa gradul diferit de cunoaştere a situaţiei CFR Marfă”, se spune în comunicat.

În consecinţă, asocierea arată că este pusă în situaţia de a nu depune miercuri oferta angajantă în cadrul procesului de privatizare a CFR Marfă.

„În acelaşi timp vom începe să analizăm alternativele legale disponibile pentru protejarea intereselor noastre economice în România”, potrivit sursei citate.