Trei oferte pentru Oltchim: PCC şi Vuza. Dan Diaconescu a depus oferta cu 10 minute întârziere

PCC, Aisa Invest şi Chimcomplex (firme controlate de omul de afaceri Ştefan Vuza) au depus oferte pentru privatizarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea. Dan Diaconescu a depus oferta cu 10 minute mai târziu decât termenul limită, ora 12:00.
Economica.net - joi, 20 sept. 2012, 09:55
Trei oferte pentru Oltchim: PCC şi Vuza. Dan Diaconescu a depus oferta cu 10 minute întârziere

„În această etapă, toate ofertele sunt acceptate, inclusiv cea a domnului Dan Diaconescu care a fost depusă după ora 12:00”, a declarat Remus Vulpescu, şeful OPSPI, oficialul care se ocupă de privatizarea Oltchim.

Licitaţia cu oferta în plic urmată, dacă va fi cazul, de licitaţie cu strigare după regula licitaţiei competitive va fi organizată la sediul OPSPI, mâine la ora 12.00.

După declaraţiile lui, Diaconescu a depus azi un plic prin care dublează oferta iniţială, „un cadou de ziua premierului Ponta”, a spus omul de televiziune.

Înainte de anunţarea ofertelor a avut loc un scandal în ministerul Economiei, pornit de Dan Diaconescu. Acesta l-a acuzat pe Vulpescu de faptul că ar fi tras de timp pentru a-i întârzia depunerea ofertei, chestiune care i-ar fi anulat-o.

„Mi-a dat o apă, o cafea. A schimbat secretara şi gata. Mi-a făcut ‘Maradona’ (escrocherie folosită pe stradă de obicei în care victima primeşte mai puţini bani decât înţelegerea sau hârtii în loc de bani n.r.)”, a spus Diaconescu, el acuzându-l totodată pe Vulpescu că ar vrea să vândă combinatul la fier vechi.

Dan Diaconescu l-a luat de braţ pe Vulpescu, moment în care şeful OPSPI i-a spus „Hai sa nu ne luăm de mână
Patronul OTV a replicat „Ba da. Opresc mâna care va vinde combinatul la fier vechi. Jos laba de pe Oltchim!!

Spiritele s-au calmat abia la conferinţa de prezentare a ofertelor, unde Vulpescu a declarat că va accepta oferta lui Diaconescu. Dar a specificat că doar „pentru această etapă”, lucru care pare să-i fi scăpat ofertantului întârziat.

Începerea negocierilor cu investitorii care au depus oferte la Oltchim reprezintă precondiţie pentru aprobarea celei de-a şasea evaluări a acordului cu Fondul Monetar Internaţional. Boardul director pentru discutarea evaluării acordului cu România este programat pentru a doua parte a acestei luni. Şeful misiunii FMI de evaluare, Erik de Vrijer, a anunţat în august că evaluarea nu va fi aprobată de consiliul director dacă vreuna dintre cele patru precondiţii nu este îndeplinită.

Până luni, termenul limită iniţial, depuseseră oferte trei cumpărători: PCC SE, înregistrată în Germania, Dan Diaconescu şi Ştefan Vuza, prin firmele Chimcomplex şi Aisa Invest.

Termenul de depunere a ofertelor a fost prelungit până joi, 20 septembrie, la ora 12:00, şeful OPSPI ţinând cont cont de trei acţiuni în instanţă depuse de Dan Diaconescu şi de solicitarea de amânare formulată de societăţi care reprezintă grupul rus Gazprom.

Diaconescu a depus trei acţiuni în instanţă, una împotriva unei hotărâri AGA Oltchim, celelalte vizând suspendarea şi anularea procedurii de privatizare şi a contractului de privatizare care ar urma să fie încheiat.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...