Vânzarea CFR Marfă, runda a doua. Aceiaşi investitori interesaţi: GFR, Transferoviar şi OmniTRAX

Economica.net
23 05. 2013
cfr_marfa_53432100_91166400

„Ministerul Transporturilor anunţă că, joi 23 mai 2013, până la ora 13.00 ( termen limită), au depus documentanţia de participare la etapa de precalificare, pentru procedura de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă ”CFR Marfă ” – S.A., următoarele firme/consorţii de firme: Grup Feroviar Român , ora 8.00, OmniTRAX INC, ora 12.27 şi asocierea SC Transferoviar Grup şi Donau – Finanz GMBH, ora 12.37”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor remis MEDIAFAX.

În comunicat se precizează că procesul de privatizare se realizează în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 88/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cu Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu Hotărârea Guvernului nr. 577/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi cu Hotărârea Guvernului nr.46/2013.

În urmă cu o zi, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a afirmat că până la acel moment caietul de sarcini pentru privatizarea CFR Marfă, pentru care Ministerul Transporturilor a relansat procedura, a fost cumpărat de trei companii.

Ministerul Transporturilor a reluat privatizarea CFR Marfă şi a relaxat unele condiţii impuse ofertanţilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, însă nu a modificat preţul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a câştigătorului.

Niciunul dintre cei trei investitori care au depus anterior documentaţia de participare nu s-a precalificat pentru etapa următoare în cadrul procesului de privatizare a companiei CFR Marfă, în urma verificării şi analizării documentelor.

Documentaţia de participare pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă a fost depusă de compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea dintre Transferoviar Grup (TFG) şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria.

În şedinţa de Guvern de marţi, premierul Victor Ponta s-a declarat „moderat optimist” cu privire la reluarea procedurii de privatizare a CFR Marfă, în timp ce ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, consideră că termenul final al privatizării, de 20 iunie, va fi respectat.

„Sunt moderat optimist pentru poimâine”, a spus Ponta miniştrilor, la începutul şedinţei de guvern, referindu-se la data reluării procedurii de privatizare la CFR Marfă.

Ministrul Transporturilor a dat asigurări că se va lucra până noaptea dacă va fi nevoie.

„Joi, vom parcurge trei termene: depunerea ofertelor, analiza preliminară şi stabilirea listei scurte. Comisia va lucra până la ora 24, dacă este nevoie, ca să finalizăm luni procedura. Noi dorim şi sperăm din toată inima să reuşim ca termenul final, cel de 20 iunie, să fie în continuare respectat chiar dacă au fost toate aceste întârzieri nedatorate nouă”, a precizat Fenechiu.

Privatizarea CFR Marfă reprezintă o precondiţie solicitată de experţii Fondului Monetar Internaţional pentru ca ultima evaluare a acordului început în 2011 să intre în Consiliul Director al instituţiei internaţionale.