Privatizarea CFR Marfă va fi finalizată până la jumătatea anului 2015, cu un an întârziere
Vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român, companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.
În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, să înceapă procedurile pentru o nouă privatizare a companiei, el anunţând atunci că procesul va fi încheiat până în vara anului viitor.
Guvernul revine în CSAT pentru CFR Marfă, cu o nouă strategie de privatizare
Guvernul va trebui să elaboreze o nouă strategie de privatizare a CFR Marfă, care să fie supusă avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, adăugând însă că elaborarea noii strategii este „atribuţia Guvernului”, nu a Preşedinţiei.
Declaraţia ministrului survine unei alte afirmaţii a premierului Victor Ponta, care în urmă cu trei săptămâni anunţa că Guvernul va începe procedurile pentru o nouă privatizare a companiei CFR Marfă, fără să mai fie însă „blocat” de către CSAT.
Întrebat, la finalul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional, dacă Guvernul va schimba modalitatea de privatizare a CFR Marfă, ministrul Chiţoiu a arătat că în prezent se lucrează la elaborarea unei noi strategii de privatizare.
Ministrul Finanţelor a arătat de asemenea că noua strategie va trebui să obţină avizul CSAT.
Întrebat însă dacă noua strategie va fi realizată în colaborare cu Administraţia Prezidenţială, Chiţoiu a afirmat că elaborarea documentului este „atribuţia Guvernului”.