Privatizarea Oltchim este în impas. Vezi de ce

14 09. 2012
oltchim_06399300

Privatizarea Oltchim Râmnicu Vâlcea, anunţată pentru marţi 18 septembrie, poate fi compromisă de o problemă legislativă legată de vânzarea rafinăriei Arpechim Piteşti, furnizor de materie primă pentru Oltchim, pe care autorităţile de la Bucureşti intenţionează să o vândă la pachet cu firma din Râmnicu Vâlcea.

Astfel, potrivit unor surse apropiate discuţiilor dintre Guvern şi Petrom, austriecii de la OMV sunt de acord să vândă Arpechim, la un preţ negoiat, însă vor ca ei să discute vânzarea cu viitorul patron ale al Oltchim, nu cei de la Ministerul Economiei. Cel mai important, OMV solicită ca noul patron să preia obligaţiile de mediu ale Arpechim, care momentan nu pot fi estimate, dar care s-ar putea ridica la zeci de milioane de euro.

Potrivit unui reprezentant al Guvernului, care a refuzat să fie numit, chiar şi în situaţia în care se va găsi un investitor care să preia şi rafinăria Arpechim în condiţiile solicitate de OMV Petrom, apare o problemă de ordin legislativ care poate pune în pericol privatizarea Oltchim. „Dacă s-ar găsi cineva care să accepte condiţiile Petrom, trebuie să se schimbe legea referitoare la contractul de privatizare al Petrom. Şi asta în doar două zile”, a declarat oficialul citat, care a amintit că legea nu se poate schimba decât în Parlament, nu prin Hotărâre sau Ordonanţă de Urgenţă a Guvernmului.

„Termenul de privatizare al Oltchim nu mai poate fi amânat. FMI  a condiţionat continuarea acordului cu România de privatizarea sau lichidarea Oltchim până pe 18 septembrie” a mai spus sursa noastră.

În contractul de vânzare al Petrom din 2004, la Anexa P, este prevăzut că Petrom trebuie să ecologizeze terenul pe care se află rafinăria, să prezinte factura statului iar acesta să-i dea banii cheltuiţi cu lucrările. 

Oltchim a fost construit de Ceauşescu ca să funcţioneze într-un tot integrat cu petrochimia de la Arpechim. „Singura soluţie pentru a avea o ofertă serioasă pentru Oltchim e ca Arpechim-ul să vină la pachet”, a mai spus reprezentantul Guvernului.

Privatizarea Oltchim se face prin cesiunea creanţelor AVAS şi Electrica la Oltchim, în valoare de 400 de milioane de euro, către un investitor interesat să preia combinatul. Pachetul majoritar de acţiuni va fi cedat la un preţ simbolic. Statul a ales această formă de privatizare pentru ca viitorul patron să fie şi cel mai mare creditor al combinatului astfel încât ceilalţi creditori să nu poată băga Oltchim în faliment.

Oltchim are datorii totale de 720 de milioane de euro şi este, din 2007, numai pe pierdere. Printre investitorii care s-au arătat interesaţi să preia combinatul se numără ruşii de la TISE, polonezii de la PCC SE, Aisa Invest şi Pegamont Ploieşti din România. Şeful OPSPI, Remus Vulpescu a spus, recent, că 10 companii au cumpărat caietul de sarcini al licitaţiei pentru Oltchim.