Privatizarea Poştei Române s-ar putea prelungi. ANAF a calculat noi datorii
În total, compania are acum obligaţii fiscale ce depăşesc 240 milioane de lei.
„ANAF a identificat noi datorii fiscale, de 107 miliioane de lei, aferente perioadei 2003-2012. Controlul a fost efectuat la cererea Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI), care vrea să privatizeze operatorul poştal”, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse din companie.
În acest context, spun sursele, potenţialii investitori interesaţi să preia Poşta Română au solicitat autorităţilor prelungirea perioadei de depunere a ofertelor neangajante.
Termenul pentru depunerea ofertelor expiră marţi, 28 mai, după ce iniţial a fost stabilit pentru 11 aprilie.
„În urma acestor cereri şi a situaţiei create de rezultatele controlului ANAF, statul ia în calcul actualizarea parametrilor procesului de privatizare. Una dintre variantele analizate este conversia datoriilor istorice ale operatorului poştal de stat în acţiuni”, au mai spus sursele.
Conform caietului de sarcini, nvestitorii interesaţi să cumpere 51% din acţiunile Poştei Române trebuie să dovedescă că deţin resurse financiare pentru un aport de capital în numerar de minim 150 milioane de euro.
La privatizare pot participa doar companii, individual sau în consorţiu, care îndeplinesc mai multe criterii de precalificare.
„Astfel, vor fi admişi la procesul de privatizare numai investitorii care nu au participat cu oferte trucate şi/sau neserioase într-un proces de privatizare, şi/sau nu au retras sau revocat oferta declarată câştigătoare într-un proces de privatizare, şi/sau nu au refuzat să încheie contractul de privatizare”, potrivit MSI.
Acţionarii Companiei Naţionale Poşta Română sunt MSI – 75% şi Fondul Proprietatea – 25%.
Poşta este cel mai mare operator de profil şi are o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale.
În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, iar pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei.
Compania avea la sfârşitul anului 2011 datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numărul mediu de salariaţi scăzuse cu peste 2.500, la 32.124 de persoane.
Bugetul Poştei Române pentru acest an estimează venituri totale de 1,26 miliarde de lei şi profit brut zero.
Din veniturile totale, 1,23 miliarde lei sunt venituri din exploatare şi venituri financiare de peste 24,7 milioane de lei. Cheltuielile pentru investitii se ridica la peste 228,8 milioane lei.
În prezent, Poşta are circa 32.000 de angajaţi. Compania nu a prezentat datele financiare pentru 2012.