Pro Agro: Producătorii din sectorul vegetal afectaţi de secetă vor fi despăgubiţi

Economica.net
18 08. 2015
dry_drought_farmland_30975800

Decizia a fost luată în urma unei reuniuni de lucru convocată de Ministerul Agriculturii la care au participat Federaţia Naţională Pro Agro alături de organizaţii reprezentative pe sectorul vegetal din România.

Discuţiile au fost purtate ‘pe fondul analizării efectelor fenomenului de secetă asupra culturilor agricole şi recoltelor, dar şi a funcţionării sistemelor de irigaţii’.

Federaţia Naţională Pro Agro solicită Guvernului României alocarea sumelor totale necesare acoperirii pagubelor înregistrate la nivel naţional şi compensarea acestora prin instituirea cu precădere a două măsuri promovate de federaţie.

Astfel, reprezentanţii Federaţiei Naţională Pro Agro propun instituirea unui ajutor de stat în agricultură în vederea compensării producătorilor agricoli din sectorul vegetal, pentru pierderile cauzate de condiţiile climatice nefavorabile din anul 2015, precum şi adoptarea Ordonanţei de Urgenţă pentru subvenţionarea costurilor cu energia electrică pentru irigaţii în anul 2015, în regim prioritar.

‘Prioritară este şi identificarea sumelor necesare implementării unei strategii pe termen mediu şi lung pentru realizarea investiţiilor necesare în infrastructura principală de irigaţii, în vederea eficientizării sistemului, fie că vorbim despre programul Junker, fie despre un pact naţional pe irigaţii pe care organizaţiile profesionale ale producătorilor din sectorul agroalimentar îl susţin întru-totul’, se mai spune în comunicat.

Federaţia Naţională Pro Agro are în prezent 17 membri, dintre care şase fondatori. Este o organizaţie profesională înfiinţată în 2011 de şi pentru producătorii din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe din România. Pro Agro promovează, reprezintă, susţine şi apără intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raport cu instituţiile europene şi naţionale publice sau private.