Pro Agro solicită demisia în bloc a conducerii APIA, din cauza întârzierilor la plata subvenţiilor

Economica.net
28 04. 2016
plata_renta_viagera_2015_94990800

‘Anunţul făcut de APIA prin care anunţa că la începutul lunii aprilie vor intra subvenţiile a dat speranţe false fermierilor (persoane juridice), care au credite la bănci, restanţe la furnizori, bilete la ordin etc. Dreptul fermierilor de a primi subvenţia în timp util nu a fost respectată de conducerea/angajaţii APIA care sunt plătiţi cu salarii mari şi nu sunt traşi la răspundere în niciun fel. Federaţia Naţională Pro Agro, în calitate de organizaţie profesională reprezentativă pe sectorul agricultură şi industrie alimentară, solicită demisia de onoare în bloc a conducerii APIA, pentru că nu au respectat termenul anunţat’, afirmă Pro Agro, într-un comunicat remis joi AGERPRES.

Citeşte şi: Peste 100.000 de fermieri au cererile de plată pe suprafaţă blocate, o parte din ei trebuie să dea banii înapoi

Federaţia atrage atenţia asupra faptului că fermierul român primeşte cea mai mică subvenţie din Uniunea Europeană şi nu este suficient capitalizat pentru a-şi susţine activitatea timp de un an din resurse proprii.

‘Este bine cunoscut că fermierul român primeşte cea mai mică subvenţie din UE şi nu este suficient de capitalizat pentru a-şi desfăşura activitatea pe parcursul unui an de zile din resurse proprii, în comparaţie cu ceilalţi fermieri europeni, care fie au resursele necesare, fie primesc credite de la bănci în condiţii mult mai avantajoase şi îşi primesc şi subvenţiile la începutul anului. Faptul că primeşte foarte târziu subvenţia, are de plătit dobânzi, comisioane, le-au fost introduse bilete la ordin, au conturile blocate, nu au sumele necesare pentru îngrijirea culturilor din toamnă şi înfiinţarea culturilor de primăvară îi împing către insolvenţă/faliment sau reprofilare pe mulţi dintre fermierii care sunt corecţi şi lucrează fiscalizat. Orice explicaţie dată de APIA astăzi nu poate fi credibilă şi nu poate fi acceptată’, afirmă Pro Agro.

Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Ioan Merca, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce a autorizat şi a trimis, la 20 de zile de la debutul plăţilor, suma de 337,3 milioane de euro pentru un număr de 725.252 de fermieri şi o suprafaţă de peste 5 milioane de hectare, dar în prezent mai sunt blocate din diverse motive 108.725 de dosare, însă se fac toate demersurile pentru a le finaliza şi calcula sumele cuvenite.

‘Din totalul celor peste 943.000 cereri depuse pentru anul 2015, 57.000 sunt cereri depuse pe sectorul zootehnic şi acestea vor intra mai târziu în plată, iar 886.807 de cereri sunt pe schemele de plăţi pe suprafaţă.(…) Mai avem în curs de autorizare 12.000 de cereri şi care urmează a fi plătite încă 35.000 şi 108.725 de dosare care încă nu pot fi autorizate din diferite motive. Există neconformităţi. Nu putem să facem greşeli, probabil aceştia sunt şi cei care nu au primit banii’, a explicat directorul general al APIA.

Citeşte şi: APIA: 9.000 de fermieri dintre cei 56.000 selectaţi la controalele pe teren vor intra de joi la plată

La rândul său, directorul general adjunct al APIA, Nicolae Horumbă, a afirmat că fermierii care nu şi-au primit banii sunt cei 56.000 care au fost selectaţi la controalele pe teren.

‘Fermierii care nu şi-au primit banii sunt cei 56.000 care au fost selectaţi la controalele pe teren. Din analiza pe care am făcut-o astăzi, am constatat că unii dintre aceştia, pentru care nu mai există impedimente tehnice în aplicaţie şi pentru care controlul administrativ a fost finalizat – cred că este vorba de circa 9.000 de fermieri – vor putea intra şi ei la plată, chiar începând de azi. Aici sunt mai multe situaţii. Avem odată fermierii selectaţi la controalele clasice pe teren, la faţa locului, şi cei selectaţi prin metoda teledetecţiei, care au ponderea cea mai mare, de 45.000 – 46.000. Pentru cei mai mulţi dintre ei s-a finalizat întâlnirea de clarificare şi acum sunt în curs de introducere în sistem şi, acolo unde este cazul, a rapoartelor de clarificare cu fermierul. În câteva zile se va finaliza şi vor intra la plată, dar nu pot să vă dau un termen final’, a spus Horumbă.

Acesta a precizat că APIA primeşte numeroase plângeri chiar din partea fermierilor care şi-au primit banii, dar sunt nemulţumiţi de sumele primite, fiind şi situaţii în care aceştia au conturile invalide.

‘Sunt fermieri pentru care au fost făcute ordinele de plată, au fost înaintate şi transmise la bănci şi au venit înapoi cu refuzul la plată din cauza conturilor invalide. Altfel spus: fermierul şi-a închis contul respectiv şi nu a comunicat la APIA închiderea şi abia acum a constatat că are alt cont bancar. Îi sfătuim pe fermierii care au primit această eroare de cont invalid să se adreseze în cel mai scurt timp colegilor din centrele APIA, pentru rectificarea situaţiei şi reluarea plăţii’, a subliniat directorul general adjunct al agenţiei.

Din datele APIA reiese că au fost depuse de 943.898 de cereri pentru subvenţiile aferente anului 2015, din care 886.807 sunt cererile fermierilor pentru schemele de plată pe suprafaţă, iar 57.091 sunt cererile depuse de fermieri pentru schemele din sectorul zootehnic.