Pro Agro vrea etichetarea originii europene a cărnii proaspete, dar se opune indicării locului de creştere

Federaţia Pro Agro susţine etichetarea originii europene a cărnii proaspete de porc, pasăre şi oaie, dar se opune indicării locului creşterii şi sacrificării animalelor pe etichetă, aceste aspecte fiind discutate şi analizate în cadrul reuniunii Preşedinţiei Copa Cogeca din 28 noiembrie 2013.
Economica.net - vin, 29 nov. 2013, 14:36
Pro Agro vrea etichetarea originii europene a cărnii proaspete, dar se opune indicării locului de creştere

Rediscutarea etichetării cărnii proaspete este un proiect uriaş ce impactează industria cărnii şi are drept obiectiv creşterea încrederii consumatorului în produsele noastre.

‘Din punctul nostru de vedere, o etichetare detaliată a modului în care carnea este produsă şi procesată în ţările din Europa poate afecta industriile din ţările emergente, cum este cea a ţării noastre. Mesajul care ar trebui să plece către consumator prin intermediul etichetei nu ar trebui să stea la baza deciziei de cumpărare, atâta timp cat se referă la unde a fost crescut sau sacrificat animalul din care carnea provine. Consumatorul trebuie să afle că pe întreg lanţul cărnii există aceleaşi condiţii de producţie si procesare, iar bunele practici agricole şi industriale sunt aceleaşi în toate ţările UE’, a declarat Alex Jurconi, preşedintele Pro Agro, la reuniunea Copa Cogeca.

Acesta a precizat că producătorii agricoli români susţin etichetarea originii europene (‘provenind din UE’ sau ‘provenind din afara UE’) deoarece în Europa există un sistem unitar de siguranţă alimentară, care este diferit de cel al ţărilor din afara UE.

‘Nu credem că indicarea locului de creştere, sacrificare sau procesare a cărnii pe etichetă va spori încrederea consumatorului în produsele europene, ci va complica eticheta şi va creşte costurile de producţie. În perspectivă, atenţia trebuie concentrată asupra construirii unei etichete simple şi convingătoare pentru a nu deruta consumatorul în procesul său de alegere’, a precizat Jurconi.

Federaţia Naţională Pro Agro reuneşte, în prezent, 14 asociaţii membre, din care şase sunt fondatori, acestea reprezentând organizaţii interprofesionale pe filiera de produs, federaţii, uniuni, patronate reprezentative la nivel naţional pe filiera producerii, prelucrării, depozitării, distribuţiei şi comercializării produselor agricole.

În total, Pro Agro include peste 1.300 persoane juridice şi alte câteva mii de producători agricoli care exploatează cel puţin 30% din suprafaţa arabilă a ţării sau echivalentul UVM şi care reprezintă toate sectoarele agricole din România.

Te-ar mai putea interesa și
TOP Unde sunt cele mai ieftine apartamente cu două camere din București
TOP Unde sunt cele mai ieftine apartamente cu două camere din București
Piața imobiliară din Capitală a continuat să urce în martie 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În medie, prețurile apartamentelor au înregistrat creșteri vizibile în......
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 de miliarde de lei
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe majoritatea indicilor, iar rulajul a depăşit 1,37 de miliarde ...
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a acuzat luni pe predecesorul său Joe Biden şi pe preşedintele ucrainean Volodimir ...
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei Ulf Kristersson
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei ...
Ţările membre ale NATO discută despre stabilirea unei ţinte privind cheltuielile pentru apărarea civilă şi sprijinul ...