Pro Invest: Fondurile alocate României pentru PNDR şi POR vor creşte cu 15% în ciclul financiar 2021-2027
„Finanţarea IMM-urilor în domeniul care ţine de food – HoReCa – este extrem de importantă. Degeaba luăm o finanţare din fonduri nerambursabile, fie că vorbim despre fondurile europene, fie că vorbim despre fonduri guvernamentale, pentru că această finanţare are, în general, o pre-finanţare mai ales în domeniul rural şi vorbim de PNDR, pre-finanţare care trebuie însă garantate prin scrisori de garanţie bancară. De aceea, este extrem de important în această ecuaţie, deşi nu are legătură directă cu beneficiarii efectivi, Fondul de Garantare a Creditului Rural. Este important să lucrăm cu un astfel de Fond, pentru că avem costuri foarte mici, pentru a putea garanta şi a nu veni cu garanţiile noastre atunci când luăm un credit de la bancă sau când garantăm o scrisoare de garanţie bancară pentru a accesa avansul pentru aceste finanţări. Important pentru noi este să vedem perspectivele pentru noul ciclu financiar 2021 – 2027. Este un ciclu financiar care pe noi, ca ţară, ne avantajează deoarece atât pe agricultură, unde suntem între primele cinci locuri ca absorbţie la nivel european, alături de Germania şi Polonia. Atât pe programul de finanţare rurală, cât şi pe Programul Operaţional Regional am obţinut o creştere, în medie, cu 15% a fondurilor pentru noul ciclu financiar, faţă de ciclul în care suntem acum. Este un lucru extrem de important pentru noi”, a spus Vişan.
Asociaţia Oamenilor de Afaceri ‘Pro Invest’ este o organizaţie patronală multisectorială, nonguvernamentală şi apolitică. Aceasta contribuie la consolidarea sistemului economiei de piaţă în România, promovează şi apără cu precădere interesele legitime ale oamenilor de afaceri care fac parte din asociaţie.
Oportunităţile de afaceri din agricultură, producţie alimentară, logistică şi HORECA din România şi Europa de Sud-Est sunt analizate, marţi, în cadrul Bucharest Food Summit 2018, o platformă transdisciplinară de dezbatere a problemelor din aceste domenii, cu focus pe finanţare, investiţii şi eficientizare.