PRO TV nu s-a înţeles cu UPC. Noile cerinţe ale televiziunii ar putea creşte preţul abonamentelor

UPC România, companie deținută de Liberty Global, cel mai mare operator de cablu din lume, a primit de la PRO TV S.A notificare pentru încetarea retransmisiei posturilor sale de televiziune pe platforma Focus Sat.
Economica.net - mie, 11 sept. 2013, 11:05
PRO TV nu s-a înţeles cu UPC. Noile cerinţe ale televiziunii ar putea creşte preţul abonamentelor

“Focus Sat a primit din partea PRO TV S.A. o notificare în care am fost  înştiinţaţi de încetarea retransmisiei celor 9 canale aparţinând grupului Pro TV: „PRO TV”, „Acasă”, „PRO Cinema”, „PRO TV International”, „Sport.ro”, „Acasă Gold”, „PRO TV HD”, „Sport.ro HD” şi „Acasă HD” . Suntem surprinsi de aceasta poziţie a PRO TV, având în vedere că Focus Sat şi PRO TV se află într-un proces avansat de negociere” au declarat reprezentanții UPC România, care operează Focus Sat.

Prețul cerut PRO TV S.A, companie deținută de CME, ar putea avea un impact în costurile pe care le plătesc clienții pentru serviciile de televiziune.

Potrivit unui calcul al ECONOMICA.NET, bazat pe grila de prețuri a PRO TV S.A, UPC România ar urma să plătească 2.5 lei fără TVA pentru fiecare client din portofoliul Focus Sat, ceea ce ar însemna peste 2 milioane de euro pentru cei peste 306.000 de abonați ai serviciilor de televizune prin satelit.

“Noile tarife solicitate de PRO TV duc la o creştere semnificativă a costurilor noastre de operare şi de aceea vom continua, prin negociere, să apărăm interesele clienţilor noştri, astfel încât impactul pe care ei îl vor resimţi să fie minim. Ne exprimăm încrederea că Grupul PRO TV va participa în continuare la negocieri şi nu va lua nicio decizie care poate afecta interesul clienţilor de televiziune Focus Sat”, au mai spus cei de la UPC.

Nu este prima dată când PRO TV S.A intră în conflict cu un operator. La începutul acestui an, Romtelecom a scos din grilă pentru câteva săptămâni posturile PRO TV, PRO TV HD, Acasă TV, Acasă TV HD, PRO Cinema, PRO TV Internațional, Acasă TV Gold, Sport RO, Sport RO HD și MTV din grilă după ce negocierile dintre cele două companii au eșuat. PRO TV a cerut atunci o taxă de restransmisie de 12 milioane de euro.

Dacă în perioada conflictului dintre PRO TV S.A și Romtelecom, postul PRO TV era în pachetul must carry, iar compania a trebuit să îl păstreze în rețeaua de cablu și IPTV. Începând cu 23 iulie 2013 compania din Pache a scos canalul PRO TV din pachetul must carry, iar toți clienții operatorilor de cablu trebuie să plătească, dar în același timp companiile sunt libere să renunțe la conținul posturilor PRO TV S.A.

Te-ar mai putea interesa și
BCE anunță că va adopta o strategie de politică monetară mai suplă, în condițiile în care inflația are tendința să devină mai volatilă
BCE anunță că va adopta o strategie de politică monetară mai suplă, în condițiile în care inflația are tendința ...
Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat luni că noile provocări, de la tensiuni comerciale şi geopolitice şi până la Inteligenţa Artificială şi schimbările climatice, ar putea face......
CSAT a evaluat două scenarii privind viitorul Salinei Praid, recondiționarea minei vechi sau construirea unor mine noi
CSAT a evaluat două scenarii privind viitorul Salinei Praid, recondiționarea minei vechi sau construirea unor mine noi
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au evaluat, luni, două scenarii pentru viitorul Salinei Praid - ...
Ministerul Dezvoltării a decontat facturi de peste 11,8 milioane de lei pentru lucrări realizate cu finanțare prin PNRR
Ministerul Dezvoltării a decontat facturi de peste 11,8 milioane de lei pentru lucrări realizate cu finanțare prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a decontat facturi în valoare totală de 11.879.213,34 ...
Hesburger inaugurează al 11-lea restaurant din România la Pitești, aceasta fiind a doua unitate deschisă în județul Argeș
Hesburger inaugurează al 11-lea restaurant din România la Pitești, aceasta fiind a doua unitate deschisă în județul ...
Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante de burgeri din Finlanda, deschide al 11-lea restaurant din România, în Pitești, ...