Probleme mari pentru OMV: Rafinăria din Austria merge la 20% din capacitate, nu își va reveni în următoarea lună, presiune pe prețuri în toată zona

Accidentul survenit la rafinăria Schwechat de lângă Viena la începutul lunii iunie face ca, și acum, cea mai mare unitate de rafinare controlată de grupul OMV să funcționeze la o cincime din capacitate. Pierderile sunt de sute de milioane de euro.
Mihai Nicuţ - D, 10 iul. 2022, 07:37
Probleme mari pentru OMV: Rafinăria din Austria merge la 20% din capacitate, nu își va reveni în următoarea lună, presiune pe prețuri în toată zona

Rafinăria, cu o capacitate de circa 9,6 milioane de tone pe an, una dintre cele mai mari din zonă funcționează și acum la o cincime din capacitate în urma accidentului de la începutului lui iunie. Va funcționa normal abia încep\nd de la jumătatea lui august, după cum estimează grupul austriac, iar pierderea totală va fi de circa 200 de milioane de euro. Iată ce a anunțat azi OMV referitor la această situație.

“În data de 3 iunie 2022, în timp ce se efectua un test de presiune a apei, impus de lege, în faza de finalizare a reviziei planificate a rafinăriei, s-au produs daune la învelișul exterior al uneia dintre coloanele unității de distilare a țițeiului. Datorită măsurilor de optimizare la o unitate de distilare țiței de o capacitate mai mică, rafinăria funcționează în prezent la o capacitate de aproximativ 20%.

OMV dispune atât de asigurări care acoperă atât întreruperea activității, cât și daunele materiale pentru rafinăria Schwechat. Se aplică în mod obișnuit deductibilitățile standard de piață (pentru daune materiale) și perioade de așteptare (pentru întreruperea activității). Asigurarea de întrerupere a activității are o perioadă de așteptare de 60 de zile. Daunele materiale deductibile sunt în jur de 40 de milioane de dolari.

Ne așteptăm ca impactul financiar total al incidentului să fie de aproximativ 200 de milioane de euro. Impactul din iunie este de aproximativ 90 de milioane de euro.

Revizia tehnică de la rafinărie a început pe 19 aprilie 2022 și a durat până la începutul lunii iunie. Impactul financiar al reviziei este estimat la aproximativ 90 de milioane euro.

Se preconizează că rafinăria va fi pe deplin operațională și utilizată din nou la întreaga capacitate în a doua jumătate a T3/22”

Utilizare redusă a rafinăriilor exact când e cerere mare de carburanți

OMV controlează trei rafinării în Europa, iar celelalte două, de la Burghausen (Germania) și Petrobrazi (în România, operată de Petrom), au o capacitate mult mai redusă, 3,8, respectiv 4,6 milioane de tone pe an. Potrivit datelor companiei, în al doilea trimestru al anului, gradul de utilizare al întregii capacități de rafinare a grupului a fost de doar 58%, în scădere drastică de la cele 94 de procente din trimestrul precedent. Compania a vândut totuși pe piețele europene unde activează (rezultatele Petrom incluse) 3,82 milioane de tone de carburanți, ușor peste cele din primul trimestru (3,66 milioane) și sub cele din trimestrul echivalent din 2021 (4,1 milioane de tone). Asta înseamnă că o mare parte din carburanți a fost cumpărată de pe piață pentru a fi vândută în benzinării.

Problema de la Schwechat, coroborată cu o altă defecțiune tehnică ce a avut loc la altă rafinărie mare din zonă (cea a Mol de lângă Budapesta, la jumătatea lunii trecute) nu fac decât să țină sus prețurile la carburanți în zona noastră, și s-au adăugat altora – costurile mai mari cauzate de războiul din Ucraina, renunțarea la țișeiul rusesc, care e mai ieftin (MOL încă importă), deficitul endemic al capacității de rafinare, care nu poate ține pasul cu creșterea cererii de carburanți din acest an.

Citește și:

 

Te-ar mai putea interesa și
Gali Baharav-Miara, demisă de Guvernul israelian din funcția de procuror general
Gali Baharav-Miara, demisă de Guvernul israelian din funcția de procuror general
Guvernul de dreapta al Israelului a votat luni pentru demiterea lui Gali Baharav-Miara din funcția de procuror general, invocând lipsa de încredere în capacitatea sa de a-și îndeplini......
Carburanții s-au ieftinit în benzinării, pentru prima dată după marea scumpire. Cât costă benzina și motorina azi, 5 august
Carburanții s-au ieftinit în benzinării, pentru prima dată după marea scumpire. Cât costă benzina și motorina azi, ...
Petrom a ieftinit azi și benzina și motorina, după majorarea de preț masivă cauzată de creșterea accizelor și a TVA ...
Dmitri Medvedev a acuzat NATO pentru abandonarea unui moratoriu asupra rachetelor nucleare cu rază scurtă și medie de acțiune
Dmitri Medvedev a acuzat NATO pentru abandonarea unui moratoriu asupra rachetelor nucleare cu rază scurtă și medie de ...
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a acuzat luni țările NATO pentru abandonarea unui moratoriu asupra rachetelor nucleare ...
Încă un parc fotovoltaic devine operațional în România. Israelienii de la Shikun and Binui iau licența de exploatare comercială pentru o unitate de 71 MW în vestul țării
Încă un parc fotovoltaic devine operațional în România. Israelienii de la Shikun and Binui iau licența de exploatare ...
Shikun and Binui, activă de mult pe piața din România în segmentul de imobiliare, dar cu investiții puternice în regenerabile ...