Problema locurilor în Parlament: Şedinţele de plen reunit se vor desfăşura în sala Cuza

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că şedinţele de plen reunit al viitorului Parlament se vor desfăşura în sala Alexandru Ion Cuza, care dispune de un număr mare de locuri.
Economica.net - mie, 12 dec. 2012, 13:47
Problema locurilor în Parlament: Şedinţele de plen reunit se vor desfăşura în sala Cuza

„Şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor se vor desfăşura în actuala sală de plen, iar plenul reunit va avea loc în sala Ion Cuza”, a precizat Zgonea.

El a spus că începând din 17 decembrie deputaţii pot veni să-şi îndeplinească formalităţile pentru preluarea noului mandat, staff-ul Camerei fiind pregătit în acest sens.

Zgonea i-a felicitat pe tot cei care şi-au recâştigat mandatul şi a anunţat că deputaţii care îşi vor încheia mandatul trebuie să-şi depună, în termen de 30 de zile, declaraţia de avere şi de interese.

Noul Parlament va avea 588 de membri, cu 76 mai mult decât numărul de scaune din sala de plen a Camerei Deputaţilor, unde au loc şedinţele comune ale deputaţilor şi senatorilor, motiv pentru care a fost chemat arhitectul general, care să caute soluţii, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX surse parlamentare.

Aula Camerei, unde aveau loc şedinţele de plen reunit, are doar 512 locuri, insuficiente pentru cei 588 de senatori şi deputaţi aleşi pe 9 decembrie.

Surse parlamentare au relatat, marţi, pentru MEDIAFAX, că la Camera Deputaţilor se caută variante pentru rezolvarea acestei situaţii, astfel că a fost chemat chiar arhitectul general care „să gândească soluţii”. Soluţiile identificate până atunci erau următoarele: fie să se pună scaune în plus în plen, fie ca unii parlamentari să fie urcaţi la balcoane. Cea de-a doua variantă presupunea şi adaptări la sonorizarea sălii şi la dotarea cu microfoane pentru aleşii care ar dori să ia cuvântul în dezbateri.

Însă, o rezolvare nu va trebui găsită doar pentru sala de plen a Camerei Deputaţilor, în care se ţin de regulă şedinţele reunite ale celor două Camere legislative.

Multe dintre sălile comisiilor permanente vor fi neîncăpătoare pentru numărul de membri, având în vedere că şi până acum în cazul unor comisii, pentru şedinţele cu mai mulţi invitaţi sau în cazul reunirii într-o şedinţă a mai multor comisii, erau uneori probleme în privinţa spaţiului, astfel că se cautau săli ceva mai mari în care să se desfăşoare lucrările.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: Câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava va fi anunţat săptămâna viitoare
Grindeanu: Câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava va fi anunţat săptămâna viitoare
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi că săptămâna viitoare va fi anunţat câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava....
Cătălin Predoiu: Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver. Amânarea vine în urma unei decizii luate de SUA
Cătălin Predoiu: Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver. Amânarea vine în urma ...
Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver, a declarat, sâmbătă, la Suceava, vicepremierul ...
Ce pericole generează Inteligența Artificială pentru forța de muncă. Document oficial UE
Ce pericole generează Inteligența Artificială pentru forța de muncă. Document oficial UE
Urmare a ultimului summit G7 din Italia, din decembrie 2027, Comitetului Economic și Social European (CESE), organism consultativ ...
Daniel David declară că nu ar interzice TikTok și nici alte rețele sociale, care pot să aibă un rol educativ
Daniel David declară că nu ar interzice TikTok și nici alte rețele sociale, care pot să aibă un rol educativ
Ministrul Educaţiei Daniel David reafirmă că nu ar interzice nici TikTok şi alte reţele de socializare şi nici tehnologia ...