Probleme fără sfârşit pentru grupul francez Auchan în Rusia

Grupul francez de distribuţie Auchan a înregistrat mult timp un succes insolent în Rusia, o piaţă profitabilă şi dificilă pe care alte grupuri au eşuat, însă în ultimii ani gigantul francez are probleme, de la acuzaţii de corupţie la controverse legate de conflictul din Ucraina, transmite AFP.
AGERPRES - vin, 08 apr. 2022, 14:32
Probleme fără sfârşit pentru grupul francez Auchan în Rusia

În 2002, la periferia Moscovei a fost inaugurat primul hypermarket Auchan din Rusia. În paralel, grupul francez a intrat şi pe piaţa din Ucraina, în 2008, unde a deschis primul hypermarket la Kiev, urmat de al doilea la Donetsk, în prezent în teritoriul controlat de separatiştii pro-ruşi.

În 2019, activităţile din Europa Centrală şi de Est, unde este inclusă din Rusia, reprezentau 20% din cifra de afaceri totală a Auchan, adică nouă miliarde de euro. În luna decembrie 2021, Auchan Rusia număra 231 de magazine, dintre care aproape 100 de hypermarketuri.

Însă la începutul lui 2020 a izbucnit furtuna după ce cotidianul financiar francez Les Echos a scos la lumină un amplu scandal de corupţie, citându-l pe avocatul Alexei Jarkov, care la un moment dat a fost angajat de Auchan într-o echipă de anticorupţie. Alexei Jarkov afirmă că a fost lovit cu o bară de fier în cap şi bănuieşte că în spatele agresiunii au stat una din cele cinci reţele de corupţie pe care le-a dezvăluit.

Potrivit lui Alexei Jarkov, citat de Les Echos, „între 80 şi 100 de milioane de euro, adică între 2 şi 3% din cifra de afaceri realizată în Rusia, este sifonată în fiecare an”.

„Nu puteam plasa produse la Auchan fără a plăti”, a declarat Alexei Jarkov într-un interviu acordat recent pentru AFP. „Problemele de corupţie continuă”, adaugă Jarkov, apreciind că este vorba de un flagel destul de răspândit în sectorul de distribuţie din Rusia.

În luna martie 2020, Auchan a admis că s-a confruntat cu probleme de corupţie dar a afirmat că această problemă a fost rezolvată între timp şi nu mai persistă.

Din păcate, la scurt timp după acea a izbucnit un nou scandal, după ce Les Echos a dezvăluit că Auchan a folosit detectoare de minciuni pentru a combate corupţie, o practică obişnuită în sectorul distribuţiei din Rusia dar care a provocat un şoc Franţa. După aceste dezvăluiri, directorul german al diviziei ruseşti a Auchan, Johannes Tholey, a fost debarcat.

La 24 februarie 2022, ofensiva rusă în Ucraina dă o nouă lovitură Auchan, în condiţiile în care magazinele din portofoliul familei Mulliez sunt importanţi angajatori în ţara lui Vladimir Putin: 45.000 de colaboratori şi 113 magazine pentru Leroy Merlin, 30.000 de colaboratori şi 232 de magazine pentru Auchan, 2.500 salariaţi şi 60 de magazine pentru Decathlon.

În timp ce magazinele Decathlon din Rusia şi-au închis porţile după invadarea Ucrainei, din cauza problemelor de aprovizionare. Însă Auchan a decis să rămână, subliniind că este vorba de o alegere dificilă.

Yves Claude, preşedintele şi directorul general al Auchan a subliniat că decizia de a rămâne în Rusia nu este determinată de motive economice şi financiare. Yves Claude a adăugat că se aşteaptă ca afacerile pe piaţa rusă să fie neprofitabile anul acesta.

Însă decizia celor de la Auchan a fost criticată de autorităţile de la Kiev care au cerut un boicot împotriva magazinelor din Ucraina. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut Auchan să părăsească piaţa din Rusia.

Potrivit lui Yves Claude, cuvintele lui Zelenski sunt „injuste”, directorul Auchan declarând că vrea să păstreze cei 30.000 de colaboratori din Rusia şi subliniind că „prima sa misiune este acea de a continua să hrănească populaţiile din cele două ţări”. Yves Claude a precizat că Auchan şi-a suspendat investiţiile în Rusia iar filiala sa de acolo funcţionează „în regim de autarhie”.

Pe piaţa locală, Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, o reţea de 106 magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 92 în staţiile Petrom, şi cinci supermarketuri Auchan. Cu peste 280.000 mp suprafaţa netă de vânzare, o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de euro, Auchan propune celor circa 5 milioane de locuitori din oraşele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern şi de calitate.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...