UPDATE Problemele din reţeaua mobilă a Telekom au fost remediate
UPDATE 15:45 – noi precizări Telekom România
„Problemele care au afectat în cursul zilei de vineri serviciile 3G au fost remediate, iar reţeaua funcţioneaza în conditii normale”, au anunţat reprezentanţii Telekom România.
UPDATE 12:05 – precizări oficiale Telekom România
În prezent, semnalul de voce funcţionează în reţeaua Telekom, însă datele mobile par să fie încă picate, pentru clienţii cu telefoane 3G. Mai mulţi cititori ECONOMICA.NET din Bucureşti au semnalat problemele.
Reprezentanţii departamentului relaţii cu clienţii al Telekom au spus că sunt probleme şi se lucrează pentru remedierea situaţiei în cel mai scurt timp.
„Pe fondul unor lucrări tehnice, clienții Telekom Romania ar putea întâmpina dificultăți în utilizarea serviciilor de date 3G în anumite zone din țară. Echipele tehnice au intervenit deja pentru remedierea situației în cel mai scurt timp posibil. Telekom Romania regretă eventualele inconveniente provocate clienților săi din acest motiv”, au declarat pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii Telekom România.
Marţea trecută, clienţii Orange au reclamat de asemenea probleme cu reţeaua. Netul mobil de la Orange a fost picat la nivel naţional marţi 7 iunie, timp de câteva zeci de minute. Am aflat tot de la departamentul relaţii cu clienţii că a fost vorba despre o avarie la nivel naţional, iar problemele au fost remediate rapid.
Reprezentanţii Orange România au precizat atunci pentru ECONOMICA.NET că a fost vorba despre lucrări de modernizare la reţea.
Telekom este al treilea mare operator mobil din România după numărul de clienţi, cu aproximativ 6 milioane de utilizatori la finele lunii martie.