Probleme mari în București: Elcen spune că a fost obligată să oprească forțat un CET Progresu din cauza rețelei de termoficare. Debit imens de apă de adaos

06 07. 2022
Centrala_termoelectrica_Progresu-1

Electrocentrale București (Elcen), care deține cele patru centrale electrice de termoficare (CET) din București arată că nu ea este de vină pentru problemele cu apa caldă din București, chiar dacă una dintre centrale este oprită planificat pentru lucrări de mentenanță.

“Alimentarea cu apă caldă a cetățenilor nu este în niciun fel influențată, prin prisma activității ELCEN, de intrarea în oprire totală a CET București Sud. Structura inelară a rețelei de termoficare permite bascularea de către ELCEN a sarcinii termice de pe un CET pe altul, nefiind afectați consumatorii. CET București Sud este în oprire totală de luni, 4 iulie. Începând cu această dată, consumatorii arondați CET București Sud au beneficiat de agent termic furnizat din CET Progresu”, arată Elcen într-un comunicat.

“Deși ELCEN are capacitatea tehnică de a furniza agent termic, astfel încât să acopere întreaga rețea deservită, conductele din rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica au un grad de uzură tehnică foarte mare și îngreunează efectuarea de către Termoenergetica a manevrelor tehnice necesare pentru trecerea alimentării consumatorilor arondați CET București Sud pe CET Progresu.

Din cauza problemelor din rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica, ELCEN a fost nevoită să oprească forțat CET Progresu în data de 5 iulie pentru a evita defecțiuni majore. Pierderile din rețeaua Termoenergetica au condus la reducerea drastică a presiunilor, sub nivelul de avarie, cu risc major de defectare gravă a centralei”, arată Elcen.

Producătorul de energie electrică și termică arată că rețeaua de termoficare este ciuruită și este nevoie de cantități enorme de apă de adaos pentru a menține sistemul în funcțiune.

“Presiunea apei de termoficare pe conducta de retur nu a crescut mai mult de 0,1 bar, în condițiile creșterii permanente a cantității de apă de adaos ce a trebuit injectată de ELCEN ca să suplinească pierderile de apă din rețea. Toate cele 4 CET-uri ale ELCEN au fost nevoite să introducă în data de 5 iulie 2.300 de tone de apă de adaos pe oră în rețea. Scăderea presiunii până la acest nivel constituie un regim de funcționare anormal, extrem de periculos, ce poate conduce la avarierea gravă a echipamentelor din CET Progresu(pompe, schimbătoare de căldură, etc), cu risc major de indisponibilizare a acestor agregate și impact critic asupra activității ELCEN și a furnizării serviciului.

Situația creată a avut ca rezultat crearea unui dezechilibru în sistemul energetic în ceea ce privește livrarea de energie electrică, cu costuri substanțiale în sarcina ELCEN.

Repornirea CET Progresu depinde de revenirea la un regim de funcționare acceptabil, posibil doar prin finalizarea de către Termoenergetica a manevrelor de reconfigurare a traseului de realimentare, după identificarea și izolarea zonelor cu avarii în rețeaua pe care o gestionează.

ELCEN a pornit, astăzi, 6 iulie, un cazan de apă fierbinte (CAF) la CET București Sud, până când Termoenergetica reușește să reconfigureze traseul pentru a putea prelua din CET Progresu. Astfel, pentru a se asigura continuitatea serviciului de furnizare a apei calde în București, ELCEN are disponibilitatea de a folosi echipament de rezervă ce poate fi pornit prin întreruperea lucrărilor prevăzute a fi efectuate în perioada de oprire programată”, mai arată compania.