Probleme pentru Deutsche Bank în plină criză a sistemului bancar: Acţiunile băncii pierd azi 15%
![deutsche-bank](https://media-beta.romaniatv.net/unsafe/1280x720/smart/filters:contrast(5):format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2023/03/deutsche-bank-inchiriaza-birouri-in-bucuresti-pentru-un-centru-de-servicii-cu-1-000-de-angajati.jpg)
Deutsche Bank este o bancă foarte profitabilă şi nu există motive să se pună la îndoială viitorul ei, a afirmat vineri cancelarul german Olaf Scholz, după declinul semnificativ al acţiunilor băncii, transmite Reuters.
„Deutsche Bank şi-a reorganizat şi modernizat complet modelul de afaceri şi este o bancă foarte profitabilă”, a declarat Scholz, la o conferinţă de presă la Bruxelles.
Luna aceasta, titlurile băncii germane au pierdut o cincime din valoarea lor, după problemele din sectorul bancar european şi american din ultimele două săptămâni, care au readus în memorie criza financiară globală din 2008.