Probleme pentru Renault: Profitul a scăzut cu aproape 40% în prima jumătate a anului

Economica.net
27 07. 2012
renault_05086000

Câştigul s-a situat sub aşteptările analiştilor de 873 milioane de euro.

La fel ca mulţi alţi producători de autovehicule din Europa, grupul Renault a fost afectat de o scădere mai puternică şi de durată mai lungă decât anticipau experţii din industrie în urmă cu un an. Vânzările pe piaţa europeană se vor situa în acest an cu 23% sub nivelul din 2007, iar Renault avertizat că anticipează pentru 2012 o contracţie de 6-7% comparativ cu anul trecut, mai mare cu 3 puncte procentuale decât se estima anterior.

Directorul general al Renault, Carlos Ghosn, a declarat că nu se aşteaptă la o recuperare semnificativă în anii următori.

Marja operaţională a Renault a coborât cu 24%, la 2,3% din vânzări, de la 3% în primele şase luni ale anului trecut. Veniturile au coborât cu 0,8%, la 20,94 miliarde de euro. Declinul de 15% pe piaţa europeană a fost compensat parţial de un avans de 14% în alte regiuni ale lumii.

Marii producători auto au fost loviţi simultan de declinul vânzărilor şi de un război al preţurilor, care a erodat marjele de profit, în contextul încercărilor competitorilor de a-şi proteja cotele de piaţă şi de a-şi menţine în funcţiune fabricile.

Renault a avut rezultate mai bune decât rivalul PSA Peugeot Citroën, care a raportat în această săptămână o pierdere netă de 819 milioane de euro, faţă de 806 milioane de euro profit în perioada similară a anului trecut.