Problemele Foxconn ar putea scădea cu cel puţin 30% livrările de iPhone de la fabrica din China – Reuters

Producţia de telefoane iPhone ale gigantului american Apple Inc ar putea scădea cu cel puţin 30% la fabrica Foxconn din oraşul chinezesc Zhengzhou, după ce angajaţii au perturbat operaţiunile, au declarat vineri pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
AGERPRES - vin, 25 nov. 2022, 10:23
Problemele Foxconn ar putea scădea cu cel puţin 30% livrările de iPhone de la fabrica din China - Reuters

În total, firma taiwaneză Foxconn produce aproximativ 70% din telefoanele iPhone vândute la nivel mondial, produs responsabil pentru 45% din veniturile sale. Foxconn produce telefoane iPhone şi în India, dar uzina de la Zhengzhou este responsabilă pentru cea mai mare parte a producţiei globale.

Miercuri au izbucnit ample manifestaţii la fabrica Foxconn, indică imagini difuzate pe reţelele sociale Weibo şi Twitter. Imaginile arată între altele o mulţime de lucrători care defilează în lumina zilei pe o stradă, unii dintre ei înfruntând un şir de persoane îmbrăcate în combinezoane albe de protecţie integrală şi membri ai forţelor de ordine.

În urma turbulenţelor din această săptămână de la uzina din Zhengzhou, este imposibil” pentru Foxconn să reia complet producţia până la finalul lunii – un termen limită care fusese stabilit înainte de protestele de miercuri, au declarat sursele.

Reprezentanţii Foxconn nu au dorit să comenteze.

Autorităţile din Zhengzhou au ordonat joi măsuri de izolare stricte pentru şase milioane de persoane, după izbucnirea unui focar de COVID-19, care au condus la proteste violente la centrul industrial. Oficialii din Zhengzhou au ordonat o amplă campanie de testare anti-COVID în mai multe cartiere ale oraşului. Aceste cartiere vor fi închise timp de cinci zile, începând de vineri la miezul nopţii. Locuitorii din centrul oraşului nu mai au voie să părăsească zona fără a avea un test PCR negativ şi permisiunea autorităţilor locale. Aceştia sunt sfătuiţi să nu iasă din case decât dacă este „absolut necesar”.

Problemele de producţie au determinat luna aceasta Apple să înrăutăţească estimările privind livrările celui mai recent model iPhone 14, o veste proastă în perspectiva majorării vânzărilor în sezonul sărbătorilor.

Foxconn intenţionează în următorii doi ani să majoreze de patru ori numărul de angajaţi de la fabrica sa de iPhone din India, au declarat recent pentru Reuters două surse guvernamentale, în condiţiile în care gigantul tehnologic american caută alternative la China, pe fondul tensiunilor dintre Washington şi Beijing şi al restricţiilor din statul asiatic, care au afectat producţia.

Foxconn intenţionează acum să majoreze numărul de angajaţi de la fabrica din sudul Indiei la 70.000, angajând încă 53.000 persoane în următorii doi ani, susţin sursele. Foxconn a inaugurat uzina din India în 2019 şi a majorat producţia, anul acesta începând fabricarea modelului iPhone 14.

Principalii subcontractorii taiwanezi ai Apple – Foxconn, Wistron şi Pegatron – produc în prezent telefoane iPhone la fabricile lor din sudul Indiei. Toţi cei trei producători au primit stimulente financiare în cadrul planului Guvernului indian.

În septembrie, analiştii JP Morgan estimau că Apple ar putea produce unul din patru iPhone-uri în India până în 2025 şi 25% din toate produsele Apple, inclusiv Mac, iPad, Apple Watch şi AirPods, ar urma să fie fabricate în afara Chinei până în 2025, de la 5% în prezent.

Deocamdată, India este cu mult în urma Chinei. Aproximativ trei milioane de telefoane iPhone au fost produse în India anul trecut, comparativ cu 230 de milioane de unităţi în China.

India, a doua piaţă globală a telefoanelor mobile inteligente, alături de ţări ca Mexic şi Vietnam, devine din ce în ce mai importantă pentru producătorii care aprovizionează brandurile americane, care încearcă să-şi diversifice producţia şi să-şi reducă dependenţa de China.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...