Raiffeisen Bank a pierdut definitiv un proces cu ANPC privind practici comerciale incorecte. Banca va trebui să modifice contractele afectate
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câștig de cauza ANPC într-un dosar în care Raiffeisen Bank a contestat un ordin ANPC din 2017 care făcea referire la practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor.
Mai exact, ANPC a constatat că operatorul economic nu a informat, în perioada 2006-2008, în prealabil consumatorii despre viitoarele costuri ale produsului financiar, credite în RON, EUR și CHF (franc elvețian), și drept urmare i-a determinat pe aceștia să ia o decizie – contractarea creditelor respective – pe care altfel nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut nivelul la care dobânda avea să crească, respectiv costurile pe care nu le-au putut preconiza. Acest lucru se întâmpla în contextul în care operatorul financiar-bancar cunoștea nivelul dobânzii pe care urma să-l aplice. Raiffeisen Bank a setat în sistem mărirea automată a dobânzilor, atunci când creditele împlineau un an de la acordare, justificând această practică printr-o clauză introdusă în contract, prin care să-şi justifice majorarea unilaterală a dobânzii.
Ordinul mai sus menţionat a fost emis de Preşedintele ANPC ca urmare a unui control realizat în 2017, cauzat de reclamații sosite din partea Grupului clienţilor cu credite în CHF, moment în care s-a constatat existența acestor practici comerciale incorecte din partea băncii.
După pronunțarea sentinței definitive, Ordinului ANPC va rămâne în vigoare, iar Raiffeisen Bank trebuie să modifice contractele afectate, emise în perioada menționată, și să le aducă la nivelul momentului anterior practicii, inclusiv prin emiterea unui nou grafic de rambursare, cu condițiile contractuale de la momentul semnării acestora.
” Mii de consumatori au șansa la un tratament corect! Milioane de euro se vor întoarce în bugetul familiilor acestora! Mulțumesc echipei și vouă tuturor pentru încredere! Suntem aici să nu dezamăgim!ANPC” – Paul Anghel, director general ANPC.