Primăria Capitalei, chemată în instanţa pentru plata datoriilor RADET
La grefa Tribunalului Bucuresti a fost înregistrată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a Primăriei Municipiului București (PMB), prin care se solicită ca instanța să dispună obligarea PMB la plata creanței RADET către ELCEN în cuantum de 3,83 miliarde de lei, conform tabelului definitiv al creanțelor. În acest context, reamintim faptul că PMB avea posibilitatea de a achita doar 1,1 miliarde de lei (suma rezultată în urma raportului de reevaluare a creanței, întocmit de un evaluator independent), adică la valoarea de piața a creanței estimată în cazul vânzării forțate către un potențial cumpărator.
Așa cum am mai precizat, pe baza argumentelor pe care le reluăm și vi le prezentăm, PMB este principalul vinovat atât pentru situația deplorabilă a RADET, cât și pentru sumele restante acumulate de aceasta.
„Doamna Gabriela Firea a avut șansa de a intra în istorie. Dacă ar fi avut cel mai mic interes pentru cetățeni și pentru Capitală, putea rezolva încă de anul trecut problema termoficării în București. A avut la dispoziție multiple variante, însă a ales să nu facă nimic. Chiar dacă în mandatul doamnei Firea s-au acumulat doar o parte din datoriile totale ale RADET, întrucât a ales să cheltuiască banii bucureștenilor pe vouchere, vacanțe și reclame la companiile de stat, cu siguranță în acest mandat a definitivat distrugerea RADET și periclitarea situației economice a ELCEN” – Ovidiu Neacșu, partener fondator SIERRA QUADRANT.
În continuare, pentru a ajuta la o cât mai bună înțelegere a motivelor pentru care am decis atragerea răspunderii Primăriei, prin obligarea preluării de către aceasta a datoriilor RADET către ELCEN, va aducem la cunostință urmatoarele aspecte:
1. Relația PMB – faliment RADET:
• RADET București a fost înființată de PMB
• RADET București este regie autonomă de interes local, cu personalitate juridică, sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti
• Prețul de vânzare al energiei termice către populație este stabilit de PMB
• Subvenția pentru agentul termic este asumată de PMB
• PMB nu a plătit subvențiile către RADET, fapt ce a condus la acumularea de datorii ale RADET față de ELCEN, compania care produce agentul termic și îl livrează către RADET
• Prin neplata subvenției, situația financiară a RADET și, implicit, stabilitatea economică generală a companiei, au fost afectate substanțial, până la intrarea în insolvență și pronunțarea falimentului de către instanță
2. Potrivit art.169 alin.(1) din Legea insolventei 85/2014:
La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
(….) h)orice altă faptă săvârşită cu intenţie, care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, constatată potrivit prevederilor prezentului titlu.”
3. Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului (în Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului RADET București întocmit de ROMINSOLV SPRL nu sunt indicate persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului) și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevazută la alin. 164 alin.(1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Precizăm că președintele comitetului creditorilor, dar și creditorul care deține mai mult de 50% din masa credală este ELCEN.
4. Totodată, în conformitate cu art. 224 din Codul civil, Municipiul București, ca unitate administrativ teritorială, în condițiile Legii 215/2001, răspunde civil pentru obligațiile organelor, instituțiilor și serviciilor publice din subordinea ei, atunci când acestea, în cazul nostru RADET – serviciu public – au personalitate juridica.
Răspunderea civilă a statului și a unităților administrativ-teritoriale
1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligațiile organelor, autorităților și instituțiilor publice care sunt persoane juridice și niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligațiile statului.
2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător și unităților administrativ-teritoriale care nu răspund decât în mod subsidiar pentru obligațiile organelor, instituțiilor și serviciilor publice din subordinea acestora atunci când acestea au personalitate juridică.”
5. De asemenea, subliniem faptul că Municipiul București, în calitate de unitate administrativ teritorială, are în responsabilitate asigurarea continuității și siguranței serviciului public de furnizare a energiei termice. Această obligație constă, în fapt, în asigurarea și achitarea fondurilor necesare acoperirii integrale și la timp a tuturor costurilor stabilite de legiuitor în sarcina sa, respectiv virarea subvenției.
Baza legală o constituie dispozițiile art.4 lit a) si lit. d) coroborat cu art. 8 alin.2 lit a) din Legea serviciului public de alimentare cu energie electrică nr.325/2006, în baza atribuțiilor de gestiune a serviciului public, conform art. 10 și urmatoarele din lege.
6. Totodată, aratăm ca rețelele de termoficare sunt bunuri aflate în domeniul public al Municipiului București.
În concluzie, putem afirma că, atât timp cât PMB
– înfiinteaza RADET
– coordoneaza RADET
– are obligația prin lege să plăteasca subvenția (dar nu o face)
– deține în proprietate rețeaua de termoficare
– este obligată de lege să asigure continuitatea și siguranța serviciului public
– se încadrează în definițiile legii insolvenței legate de răspunderea celor care au contribuit la starea de insolvență
– se încadrează în prevederile legii care reglementează răspunderea civilă a primăriilor
– primarul Gabriela Firea a afirmt public că PMB recunoaște creanța RADET de 1,1 miliarde lei și și-a asumat plata acesteia
– primarul Gabriela Firea afirmă public, totodată, că PMB nu are nicio responsabilitate și nicio datorie directă către ELCEN, atragerea răspunderii PMB în raport cu datoria înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor RADET, este nu doar o acțiune firească, dar și o datorie a companiei noastre care, din poziția de administrator judiciar al ELCEN, are obligația legală de a întreprinde toate demersurile necesare pentru reorganizarea și redresare ELCEN.