Procesatorii de peşte susţin dezvoltarea Bursei din Tulcea

Proprietarul unei cherhanale din comuna Jurilovca, Radu Manolache, a anunţat luni că renunţă la proprietate în favoarea oricărei persoane care poate să facă profit de un leu pe lună în condiţiile legislaţiei actuale din piscicultură şi a propus autorităţilor naţionale dezvoltarea Bursei de peşte de la Tulcea.
Economica.net - lun, 13 ian. 2020, 20:07
Procesatorii de peşte susţin dezvoltarea Bursei din Tulcea

Sugestiile lui au fost făcute publice în timpul unei şedinţe desfăşurată luni de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la care au participat atât pescari, preşedinţi ai asociaţiilor de pescari, cât şi secretarul de stat din MADR Gheorghe Ştefan şi preşedintele ANPA, Marian Lixandru.

„Eu ofer cherhanaua Jurilovca gratis, şi vorbim de proprietate pe teren şi pe active, dacă cineva de aici este în stare să facă profit de un leu pe lună. Bursa trebuie să aibă sucursale în Deltă, să preia şi tot peştele de aici să aibă ştampila bursei”, a declarat Manolache.

El a propus modificarea legislaţiei astfel încât pescarii să nu mai plătească impozit şi să fie încurajaţi să vândă legal peştele capturat.

„Această funcţionare a pescarilor prin pfa-uri este cea mai proastă variantă, iar problema este aceeaşi de 20 de ani – nu se mai prinde acelaşi peşte. Mie pescarii îmi aruncă la cherhana şase tone de babuşcă şi plătică, iar peştele bun îl vând prin sat. Mie îmi spun că le pot da banii când îi am. Aşa se face acum piaţa peştelui”, a mai spus Manolache.

Proprietarii unităţilor de primă vânzare a peştelui din judeţ prezenţi la întâlnire au susţinut dezvoltarea centrului de primă vânzare a peştelui din Tulcea, cunoscut sub numele de Bursă a peştelui.

Ei au atras atenţia asupra faptului că peştele capturat în Deltă trebuie transportat în gheaţă şi ambalat corespunzător până la Tulcea.

„Şi dacă găseşti unitate care să producă acele ambalaje, cine o să le cumpere?”, a întrebat retoric preşedintele Federaţiei Organizaţiilor de Pescari din Delta Dunării, Dan Verbina.

La rândul lui, preşedintele organizaţiei procesatorilor de peşte Ro-Fish, Marian Constantin Cuzdrioreanu, a atras atenţia asupra preţului foarte mare care se practică pentru peştele de Deltă.

„Din solidaritate, am cumpărat de la voi, dar sunteţi prea scumpi. Reduceţi preţul, iar bursa trebuie să-i ajute să facă asta. (…) Vreau continuu marfă românească de calitate, să mă pot baza pe ea. Ce faceţi cu clădirea asta? Evaluaţi-o şi luaţi o decizie”, a recomandat Cuzdrioreanu.

În acelaşi timp, unii procesatori au susţinut că dacă centrul din Tulcea va prelua tot peştele din Deltă, imobilul de pe malul Dunării va fi prea mic.

De asemenea, ei au insistat ca centrul din Tulcea, sucursală a Casei Unirea, să devină un mecanism transparent de formare a preţului de vânzare a peştelui.

„Odată cu transformarea centrului în bursă, vom accesa cele două fonduri de intervenţii de la Uniunea Europeană, cel pentru depozitare şi cel pentru supraproducţie. Pentru că nu am reuşit să facem dovada unui mecanism transparent de formare preţurilor, nu putem accesa fondurile europene şi asta în timp ce în perioada verii avem blocaje mari pe piaţă din cauza cantităţilor capturate de pescari în Deltă”, a declarat preşedintele organizaţiei Ro-Pescador, Dan Buhai.

Guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Ion Munteanu, a subliniat importanţa Bursei de peşte pentru această zonă a ţării.

„Această bursă este esenţială dacă va funcţiona normal, pentru că va ieşi la suprafaţă o cantitate de peşte şi vom putea evalua corect starea pescăriilor din deltă”, a precizat guvernatorul Rezervaţiei.

În replică, secretarul de stat din MADR Gheorghe Ştefan, unul dintre iniţiatorii Bursei de peşte din Tulcea, i-a susţinut pe procesatori.

„Trebuie găsită soluţia de folosinţă eficientă a acestei investiţii. Cred că dacă vă uniţi toţi eforturile, această locaţie poate funcţiona perfect, să fie singurul şi cel mai mare furnizor de peşte pentru supermarketurile din România. (…) Există un semn de întrebare dacă România va restitui finanţarea spre Bruxelles. Sper să găsesc argumentele necesare că această bursă există şi, fiind prima din ţară, să nu dăm banii înapoi Uniunii Europene”, a menţionat secretarul de stat.

Preşedintele ANPA, Marian Lixandru, a amintit că bursa a avut drept obiectiv stabilirea trasabilităţii peştelui şi a unui preţ cât mai bun atât pentru pescari, cât şi pentru cumpărători.

De asemenea, reprezentanţii Autorităţii de Management a Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM) au anunţat că au solicitat Comisiei Europene un audit suplimentar pe tema bursei de peşte pentru ca România să nu returneze fondurile primite de la Uniune.

„Dialogul cu CE este de ordinul lunilor de zile, dacă nu mai mult de un an, aşa că nu aş putea preciza când se vor finaliza discuţiile pe subiectul închiderii programelor operaţionale 2007-2013. Există premise ca noi să demonstrăm că aici se fac tranzacţii cu peşte fizic sau online”, a declarat directorul din cadrul Autorităţii de Management a POPAM, Gheorghe Văcaru.

Până în momentul de faţă, sucursala Tulcea a Casei Unirea a încheiat contracte cu 18 societăţi, iar în aproape trei luni a tranzacţionat circa 90 de tone de peşte.

Reprezentanţii MADR şi ai ANPA au anunţat că marţi, la ora 11,00, la sediul Centrului de primă vânzare a peştelui din Tulcea se vor întâlni cu pescari pentru a discuta pe tema ordinului de prohibiţie a pescuitului în acest an.

Proiectul Bursei de peşte de la Tulcea a fost anunţat de autorităţi în urmă cu mai mult de zece ani, dar obiectivul a fost inaugurat în aprilie 2019.

Bugetul iniţial al proiectului privind realizarea Bursei de peşte a variat de la 1,5 milioane de euro până la 10 milioane de euro, la inaugurare anunţându-se că proiectul a avut un buget de circa 6 milioane de euro, finanţarea fiind asigurată prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 şi prin bugetul naţional.

Proiectul are ca obiective eliminarea evaziunii fiscale din domeniul piscicol, monitorizarea capturilor reale de peşte din Delta Dunării, sprijinirea pescarilor, precum şi exploatarea durabilă a resursei piscicole.

Te-ar mai putea interesa și
Mandatul lui Alexandru Chiriță la conducerea companiei Electrica a fost prelungit până la 31 decembrie 2026
Mandatul lui Alexandru Chiriță la conducerea companiei Electrica a fost prelungit până la 31 decembrie 2026
Consiliul de Administraţie al Societăţii Energetice Electrica a prelungit, până la 31 decembrie 2026, mandatul directorului general al companiei, Alexandru Chiriţă, şi pe cel al directorului......
Bitcoin stabilește un nou maxim istoric, în timp ce creșterea post-electorală continuă
Bitcoin stabilește un nou maxim istoric, în timp ce creșterea post-electorală continuă
Bitcoin a continuat să stabilească noi maxime istorice săptămâna trecută, ajungând la 99.800 de dolari, la mică distanță ...
Molnar (ANRE): Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei
Molnar (ANRE): Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei
Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei, însă lipsa datelor primite de la operatorii de ...
Italia și România fac front comun împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
Italia și România fac front comun împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
Conform The European Conservative, Italia și România, state membre ale UE, au criticat inițiativa europeană de a impune ...