Procesele pentru eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele ar putea începe peste o lună

De la 1 iulie 2013 din legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte ar trebui să fie activate două noi articole. Acestea spun că, în momentul în care o clauză contractuală este dovedită ca fiind abuzivă într-un contract, aceasta trebuie eliminată din toate contractele similare încheiate între acel comerciant (profesionist) şi consumatori, fără ca cei din urmă să fie nevoiţi să introducă acţiuni individuale în instanţă. O clauză este abuzivă dacă nu a fost negociată direct cu consumatorul şi aduce un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Cele mai multe contracte încheiate între comercianţi şi consumatori sunt tip, preformulate, de adeziune, fără drept de negociere

Iniţiativa contestării clauzelor contractuale trebuie să vină de la stat, prin Autoritatea Naţională de Protecţia Consumatorilor, sau de la o asociaţie de profil, cu cel puţin 3.000 de membri şi filiale în cel puţin 10 judeţe.

Prevederile se aseamănă cu cele ale class-action-ului din legislaţiile anglo-saxone şi trebuie implementate obligatoriu, fiind parte a unei Directivei europene 93/13/CEE.

Dacă nu te poţi fofila, fă tu jocurile

Schimbarea legii 193/2000 era cât pe ce să treacă neobservată, deşi modificările au fost stipulate încă din mai 2012 în legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă, ce a fost aprobată de Parlament, la iniţiativa Ministerului de Justiţie.

Deşi afectează orice comerciant şi furnizor de servicii, spiritele s-au inflamat după ce presa a scris de impactul pe care îl poate avea legea asupra sistemului bancar. În ultimii trei ani, pe legea 193/2000 au fost câştigate mii de procese dintre clienţi şi băncile creditoare. Dobânzile care variază la dorinţa băncii, fără niciun criteriu determinabil şi definit în contract, dobânzile fixe care cresc, comisioanele imense fără contraprestaţie, aplicate la soldul iniţial al creditului, toate acestea şi nu numai au fost desfiinţate de instanţe, după ce clienţii au câştigat în cea mai mare parte procesele.

Bancherii, prin Asociaţia Română a Băncilor, au luat imediat atitudine şi au scris Ministerului de Justiţie şi Băncii centrale, cerând ajutorul în faţa acestui nou pericol legislativ, ce a venit după episodul din 2010 când „intervenţia coordonată a BNR şi FMI” a dus la „contracararea” efectelor OUG 50. Fără sprijinul guvernului, băncile ar urma să sufere pierderi cu mult peste cele pe care le-ar fi cauzat OUG 50 de aproximativ 600 de milioane de euro pe an, după cum arată estimările bancherilor.

Banca Naţională a plecat prima urechea la rugăminţile băncilor comerciale, şi Fondul Monetar a intrat rapid în joc. Când modificările la lege erau pe punctul de a intra în vigoare în februarie 2013, odată cu restul Codului de procedură civilă, o ordonanţă de urgenţă le-a amânat pentru 1 iulie. Prorogarea a fost motivată de necesitatea realizării unui studiu de impact.

BNR a primit de la bănci toate datele de care avea nevoie pentru realizarea studiului, însă anunţarea rezultatelor se lasă aşteptată, în condiţiile în care mai este doar o lună în care Parlamentul ar putea vota modificarea modificărilor la legea 193/2000.

Ce vor bancherii

Băncile, împreună cu BNR, insistă că orice proces de această natură ar trebui să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe care o consideră singura instanţă abilitată să judece astfel de cazuri. Unul dintre cele două noi articole spune că procesele se judecă după sistemul tur-retur, cu fondul la Tribunalul de la domiciliul profesionistului şi apelul la Curtea de Apel – în concordanţă cu restul Codului de procedură.

Radu Gheţea, preşedintele ARB, declara recent că băncilor le e teamă de o decizie a unei instanţe inferioare care ar putea pune în pericol stabilitatea sistemului bancar, deşi adminte că au fost şi unele clauze abuzive.

Pentru ca procesele să ajungă la Înalta Curte, bancherii trebuie să convingă guvernul să propună o derogare de la lege Parlamentului.

Unele bănci sunt mai motivate decât altele să ajungă la Curtea supremă. BCR, de exemplu, a câştigat totate procesele la ÎCCJ. Performanţa avocaţilor BCR a dus până şi la anularea unei decizii definitive şi irevocabile în favoarea unui client, care stabilea că dobânda de referinţă variabilă a băncii de 9% trebuie asimilată Euribor (aflat acum la 0,2-0,3%) plus marja fixă din contract de 1,5 puncte procentuale. Completul de judecată de la ÎCCJ care a dat sentinţa favorabilă clientului a admis o contestaţie în anulare a BCR – o procedură excepţională şi care este foarte rar admisă – şi a casat sentinţa, fiind convins de argumentul avocaţilor că dobânda la credit nu poate fi mai mică decât cea la depozit.

Cei de la Volksbank, pe de altă parte, nu au motive să-şi dorească să ajungă la ÎCCJ, din moment ce au pierdut zeci de procese acolo numai în acest an, în timp ce au câştigat doar trei, dintre care unul iniţiat pe legea 193/2000.

Apoi, băncile mai vor ca doar statul, prin ANPC, să aibă dreptul de a iniţia astfel de procese, nu şi asociaţiile de consumatori. Rata de câştig a ANPC (cu un procent de 75%) este mai mică decât cea a clienţilor care îşi angajează un avocat. Şi ANPC se prezintă la procese cu juriştii proprii, care au experienţă doar la Judecătorie şi Tribunal. În schimb, o asociaţie ar putea angaja propriul avocat.

Pentru că implementarea modificărilor cerute de bancheri ar lua ceva timp în Parlament, aceştia au cerut o nouă amânare în întâlnirile cu guvernul şi BNR.

ARB admite că face lobby la Parlament şi Guvern pentru modificarea legii şi spune că argumentele băncilor au fost reţinute şi de FMI sau Comisia Europeană,  „chiar dacă nu întotdeauna cu bucurie”.