Marţi, urmează ca avocaţii să-şi susţină pledoariile finale. Va urma ultimul cuvânt al inculpaţilor, fiind posibil ca acesta să fie şi ultimul termen al procesului.
Şedinţa de judecată de luni a ţinut mai bine de 11 ore, iar la sfârşit procurorul DNA a cerut pedepse mai mari pentru toţi inculpaţii din dosar, inclusiv pentru Dan Voiculescu, în cazul căruia procurorul a solicitat aplicarea prevederilor din noul Cod penal, unde infracţiunea de care este acuzat acesta are o limită maximă de 10 ani închisoare.
Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a depus două cereri de recuzare a judecătorilor care se ocupă de acest dosar, Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, însă solicitarea sa a fost respinsă.
De asemenea, cei doi judecători au respins toate cererile avocaţilor de administrare a unor probe, respectiv audierea lui Traian Băsescu în legătură cu emiterea de către acesta, pe vremea când era primar general al Capitalei, a unei autorizaţii de construire pentru terenul unde se află ICA; audierea foştilor miniştri ai Agriculturii Dacian Cioloş şi Ilie Sârbu, cu privire la o hotărâre de guvern din anul 2002, prin care s-a dispus transformarea ICA din institut aflat în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole în societate comercială în subordinea ADS.
Judecătorii au respins şi cererile privind efectuarea unor expertize tehnice şi financiare pentru evaluarea activelor şi acţiunilor ICA la momentul privatizării, magistraţii nefiind de acord nici ca Flavius Pop şi Corneliu Popa, inculpaţi în dosar, să fie suspuşi testului poligraf.
Singurele probe admise de judecători au fost acte medicale depuse de o parte din inculpaţi, precum şi mai multe înscrisuri.
Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC ‘Bioprod’ SA Bucureşti.
Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.
În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC ‘Benefica’ SA Bucureşti (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.
De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti a dat sentinţa în acest dosar, Dan Voiculescu fiind condamnat la cinci ani închisoare, iar Gheorghe Mencinicopschi a primit şase ani închisoare cu executare.